Circa 60% dintre angajații care au răspuns unui sondaj online pe tema pieței forței de muncă susțin că își doresc să schimbe locul de muncă anul viitor, dar nici nu se așteaptă la o mărire a salariului, iar aproape 70% dintre aceștia estimează o evoluție negativă a veniturilor proprii, exprimându-și opinia că trecerea contribuțiilor în sarcina lor le va scădea salariul. Datele au fost extrase dintr-un sondaj efectuat în mediul online în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie , la care au răspuns 1.318 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, fiecare întrebare având trei variante de răspuns.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Concluzia indicată în urma acestui sondaj online este că 52,8% din respondenți cred că, pe lângă salariile mai mici pe care le vor avea de anul viitor, vor fi afectați și de un bonus în scădere comparat cu cel de anul trecut, conform platformei undelucram.ro, comunitate online a angajaților din România, care a realizat sondajul.
60% din respondenți au spus ca își doresc să își schimbe locul de muncă în anul care urmează. Deciziile de a părăsi actualul loc de muncă par a fi voluntare, având în vedere că 48,3% din angajați nu se tem că vor fi concediați în următoarele șase luni.
Pentru a putea face cu succes pasul către un alt loc de muncă în anul care urmează, 61,8% din participanți au spus că sunt dispuși să participe la cursuri de specializare. 40,9% dintre respondenții sondajului și-au declarat disponibilitatea de a fi relocați în alt oraș decât cel în care se află acum pentru a începe o nouă carieră.
Chiar și așa, cei mai mulți participanți la sondaj recunosc faptul că le va fi greu să găsească un loc de muncă potrivit pregătirii și așteptărilor lor. 44,8% consideră că în prezent sunt mult mai puține oportunități de angajare decât erau în urmă cu șase luni.
Dacă la sfârșitul anului 2016 angajații plănuiau deja concediile pentru 2017, acum 55,3% dintre ei nu mai fac acest lucru, spunând chiar că se așteaptă să își permită mai puțină relaxare anul viitor.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bugetul 2018: Guvernul continuă să nu acorde beneficii, limitează angajările pe sistemul 1 la 2, îngheață unele plăți și obligă instituțiile să taie 10% din cheltuieliPe lângă veniturile mai mici, angajații români care au răspuns sondajului spun că și mediul de lucru se degradează treptat. 64% reclamă faptul că, pe parcursul ultimelor șase luni, volumul de muncă a crescut, pe când sprijinul oferit de companie sau colegi pentru desfășurarea activității a rămas la fel (51%).
Chiar și cu un volum mai mare de muncă, mediul de lucru, procedurile sau eficiența fie au rămas la fel ca și până acum (41,6%), fie s-au înrăutățit (41,8%). Acest lucru conduce la un volum mai mare de stres, resimțit de 64,5% dintre angajați.
În pofida faptului că în ultimul an au evoluat din punct de vedere profesional în cadrul companiilor pentru care lucrează (56,7%), doar 18,7% consideră că mai pot avansa pe scara ierarhică la actualul loc de muncă.
Elementele menționate mai sus îi fac pe 40,3% dintre angajații respondenți să nu mai aibă încredere în viitorul companiilor pentru care lucrează.