Uniunea Europeană va revizui în scădere prognoza de creștere economică și va majora estimările privind inflația

Pe fondul ”șocului stagflaționist” provocat de războiul cu Iranul, Uniunea Europeană va revizui în scădere prognoza de creștere economică și va majora estimările privind inflația, a declarat comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Uniunea Europeană va revizui în scădere prognoza de creștere economică și va majora estimările privind inflația

Oficialul european a afirmat, într-un interviu acordat CNBC în marja reuniunii miniștrilor de Finanțe din G7 de la Paris, că raportul economic de primăvară al Comisiei Europene, care va fi publicat în această săptămână, va include prognoze de creștere mai slabe și estimări mai ridicate pentru inflație.

"Ne confruntăm cu un șoc stagflaționist", a spus Dombrovskis.

Finanțele se împrumută la dobânzi de aproape 7%. Între timp, dobânzile Ungariei au coborât sub cele ale Poloniei GRAFICE CITEȘTE ȘI Finanțele se împrumută la dobânzi de aproape 7%. Între timp, dobânzile Ungariei au coborât sub cele ale Poloniei GRAFICE

Temerile privind stagflația, care este combinația dintre creștere economică slabă și inflație ridicată, s-au accentuat în ultimele săptămâni, în contextul în care conflictul din Orientul Mijlociu nu dă semne de detensionare, iar Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, scrie News.ro.

Închiderea rutei maritime prin care tranzitează aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol și gaze a menținut prețul petrolului peste pragul de 100 de dolari pe baril.

Dombrovskis a avertizat că marja de manevră a guvernelor și băncilor centrale este acum "mult mai limitată" decât în perioada pandemiei de coronavirus, când statele europene au putut adopta măsuri fiscale ample pentru susținerea economiei.

El a subliniat că eventualele măsuri de sprijin trebuie să fie "temporare și țintite" și nu trebuie să stimuleze suplimentar consumul de combustibili fosili.

Economia germană va fi sever afectată de războiul din Iran în trimestrul doi al anului CITEȘTE ȘI Economia germană va fi sever afectată de războiul din Iran în trimestrul doi al anului

Mai mulți analiști avertizează că rezervele globale de petrol scad rapid și că stocurile ar putea să nu se refacă înainte de sfârșitul anului 2027.

Agenția Internațională a Energiei (IEA) a transmis în ultimul său raport lunar că stocurile mondiale de petrol se reduc într-un ritm record și a avertizat că diminuarea accelerată a rezervelor poate provoca noi creșteri puternice de prețuri.

Comisarul european a precizat că Uniunea Europeană continuă să utilizeze rezervele strategice de petrol pentru a atenua efectele crizei energetice.

ANUNȚ Schimbări la e-Factură, cu mai multe excepții. Ministrul Finanțelor: Am corectat o problemă reală CITEȘTE ȘI ANUNȚ Schimbări la e-Factură, cu mai multe excepții. Ministrul Finanțelor: Am corectat o problemă reală

Totodată, el a menționat că există deja îngrijorări privind eventuale penurii în anumite segmente ale pieței energetice.

"Cu cât conflictul se prelungește mai mult, cu atât crește riscul apariției unor blocaje de aprovizionare", a spus Dombrovskis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2374 +0.0015+0.03 %
1 USD4.5761 -0.0114-0.25 %
1 GBP6.1117 -0.0089-0.15 %
1 CHF5.6990 -0.00020.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite