Instanța: Uber concurează neloial taximetriștii din Cluj pentru că încasează bani din transportul de persoane. În plus, autorizarea unui taximetrist este complexă și scumpă

Instanța: Uber concurează neloial taximetriștii din Cluj pentru că încasează bani din transportul de persoane. În plus, autorizarea unui taximetrist este complexă și scumpă
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 29 oct 2018

Intermedierea pe care Uber, prin aplicația de profil, o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială pe piața transporturilor publice de persoane, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului, fiind indiferent titlul sub care se face încasarea (tarif utilizare aplicație), se arată în motivarea Tribunalului comercial Cluj, analizată de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

În luna iunie, Profit.ro a anunțat că Tribunalul comercial Cluj a dispus ''încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială'' ale Uber. Compania a anunțat că va depune apel.

Procesul a fost intentat de Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, pe ideea de "acțiune în concurență neloială",

“Trebuie menționat că activitatea furnizorilor Uber deturnează o parte din clientela serviciilor de taximetrie, fără a respecta regulile aplicabile acestor servicii. Faptul că, potrivit Legii 38/2003, administrația publică locală limitează numărul autorizațiilor taxi, nu justifică activarea pe această piață fără respectarea cadrului legal aplicabil”, se arată în document.

EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă

Pentru a putea practica taximetria, un conducător auto trebuie să îndeplinească anumite condiții, enunțate în Legea 265/2007, care a modificat și completat Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și de închiriere.

Astfel, viitorul taximetrist are nevoie de o vechime de cel puțin doi ani de condus, de un certificat de atestare profesională, dovada că este apt din punct de vedere medical și psihologic și vârsta de peste 21 de ani.

Certificatul de atestare se eliberează de Autoritatea Rutieră Române (ARR), în urma promovării unui test-grilă. Pentru a susține examenul, viitorul taximetrist trebuie să facă dovada absolvirii unui curs de pregătire profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi, cu o durată maximă de până la trei luni.

UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful CITEȘTE ȘI UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful

De asemenea, este nevoie de o autorizație de transport, eliberată de primăria localității de pe raza în care transportatorul își are sediul sau domiciliul în baza mai multor documente, cum ar fi dovada îndeplinirii condiției de capacitate profesională și onorabilitate, cât și a capacității financiare.

Totodată, sunt necesare investiții pentru respectarea condițiilor prevăzute de lege, respectiv un aparat de taxat - aproximativ 1.300 de lei, stația de emisie-recepție -1.500 lei, antenă de taxi - 200 lei, însemnele specifice și caseta simbol TAXI - 250 lei, emiterea autorizației de taxi - 200 lei, costul cursului pentru obținerea atestatului - 500 lei, cuantumul asigurării RCA este dublu, costuri lunare de dispecerat - aproximativ 250 lei lunar.

Spre deosebire de viitorii taximetriști, care trebuie să îndeplinească toate condițiile e numerate anterior, persoanele care vor să devină furnizor Uber nu trebuie decât să aibă vârsta minimă de 21 ani și să dețină permisul de conducere valabil de cel puțin un an, să dețină un autoturism cu o vechimea maximă a autovehiculului de 15 ani, în stare bună de funcționare, să aibă asigurare obligatorie RCA, valabilă pe întreaga durată a contractului, precum și cazier judiciar și auto care să ateste lipsa condamnărilor și a sancțiunilor contravenționale de o anumită gravitate/frecvență.

UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful CITEȘTE ȘI UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful

“Așadar, documentațiile, autorizațiile și procedurile menționate anterior, la care se adaugă asigurările speciale și inspecțiile tehnice mai frecvente, toate presupunând alocarea de resurse financiare, de personal și de timp, cad doar în sarcina persoanelor care efectuează transport în regim de taxi, în vreme ce furnizorii Uber, activând pe aceeași piață a transportului public de persoane, nu se supun niciuneia din aceste formalități și, în plus, evită costurile aferente”, se arată în motivare.

Cu toate că a fost solicitată și plata unei despăgubiri de 80.000 euro, instanța nu a calculat prejudiciul creat taximetriștilor de către șoferii Uber, dar a apreciat că este cert, de vreme ce scăderea numărului de clienți, efect al intrării Uber pe o piață limitată, redirecționează în mod direct proporțional o parte a profitului din activitatea de transport către acest din urmă operator.

Parte în dosar, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a solicitat instanței să oblige pârâtele Uber Systems Romania SRL și Rasier Operations BV Olanda să plătească 80.000 de euro în vederea acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a săvârșirii practicilor de concurență neloială. Instanța a respins cererea.

UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi CITEȘTE ȘI UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi

“Fapta pârâtelor este tocmai aceea de a intermedia serviciul de transport fără autorizații, intermediere care, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C-434/15, trebuie considerată ca fiind indisociabil legată de un serviciu de transport și ca intrând sub incidența calificării drept «serviciu în domeniul transporturilor»”, se mai arată în motivare.

Procesul împotriva Uber a fost intentat de Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, pe ideea de "acțiune în concurență neloială", din aprilie 2017 și a primit decizia la finele lunii iunie a acestui an.

În decembrie 2017, Curtea de Justiție a UE a decis, într-un proces deschis de o asociație a șoferilor de taxi din Barcelona, că serviciile furnizate de compania de ridesharing Uber sunt încadrate drept „serviciu în domeniul transporturilor” și sarcina de a reglementa condițiile prestării unor asemenea servicii revine statelor membre.

Uber este dispusă să facă unele concesii pentru a-și continua activitatea în Londra CITEȘTE ȘI Uber este dispusă să facă unele concesii pentru a-și continua activitatea în Londra

Judecătorii UE au decis totodată că un astfel de serviciu precum cel al Uber trebuie exclus din domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor în general.

Uber a transmis că va ataca decizia Tribunalului comercial Cluj.

"Sute de mii de oameni din România se bazează pe Uber pentru drumurile lor zilnice și mii de șoferi câștigă un venit suplimentar prin parteneriatul cu noi. Suntem foarte dezamăgiți de această decizie și vom face apel. Așa cum a declarat și noul nostru CEO, Dara, este nevoie ca serviciile precum Uber să fie reglementate. Prin urmare, vom continua dialogul cu autoritățile, iar între timp facem pași proactivi către un model licențiat", a transmis Uber.

Uber a fost înființată în 2009 în Statele Unite ale Americii, ca o companie de transport în sistem ridesharing. Din februarie 2015, Uber este prezent și în România, în București și, din 2016 și la Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara.

Grupul german Daimler alimentează din nou Clever Taxi, cu peste 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Grupul german Daimler alimentează din nou Clever Taxi, cu peste 1 milion de euro

Anul trecut, Uber România a avut afaceri de 6,9 milioane lei și un profit net de 453.554 lei, recent lansând și serviciul Uber Eats.

Pe plan global, Uber a avut anul trecut pierderi de până la 4,5 miliarde dolari, de la 2,8 miliarde dolari în 2016, la o cifră de afaceri de 7,4 miliarde dolari.

Concurentul Uber pe piața locală este startup-ul estonian Taxify, o aplicație lansată în vara anului trecut în România, deocamdată doar în București.

În România, ca și în alte țări, Uber se confruntă cu "furia" taximetriștilor locali, dar și cu modificările pregătite de autorități.

Taxify, concurentul Uber, se extinde în România și intră într-un nou oraș CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, se extinde în România și intră într-un nou oraș

În aprilie 2017, transportatorii și taximetriștii care fac parte din Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au organizat proteste în fața sediului Guvernului împotriva Uber, nemulțumiți că pierd clienți.

Pe acest fond, primarul general a anunțat, la începutul lunii decembrie, intenția de a modifica regulile de desfășurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanții taximetriștilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceștia reclamând, printre altele, "concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie". Aceasta în condițiile în care, în mai multe rânduri taximetriștii din București, dar și cei din alte orașe, și-au exprimat nemulțumirea față de serviciul de transport UBER, la sfârșitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale orașului, în semn de protest.

Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România

Uber a reacționat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport.

În luna aprilie a acestui an, Profit.ro a prezentat un proiect care prevede că serviciile de ridesharing, precum Uber, vor trebui autorizate de către primăriile localităților unde sunt intermediate aceste tipuri de servicii. Autorizația va fi emisă pe perioadă nedeterminată, pentru o taxă de 50.000 lei. Această sumă va trebui plătită anual de platformele de ridesharing, în caz contrar autorizația urmând a fi anulată. Intermedierea de servicii ridesharing fără autorizație va fi sancționată cu o amendă reprezentând 5% din cifra de afaceri a companiei respective.

O lună mai târziu, Guvernul a avansat un proiect de legalizare doar a aplicațiilor mobile, dar care stabilește că, fără acordul de legalizare, aceste aplicații nu vor mai putea fi însă folosite.

Recent, Uber a obținut o nouă licență de operare în Londra, dar doar pe termen de 15 luni,  după ce o solicitare anterioară i-a fost respinsă anul trecut, dar poate rămâne fără licență în Turcia.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
taxi
dosar
litigiu
concurenta neloiala