Investiția în Allianz-Țiriac Summer Arena s-a ridicat la 7,5 milioane de euro, complexul având o suprafață construită de 3.877 mp.
Bazinul olimpic de înot are o lungime de 50 de metri, 10 culoare și o adâncime de 2 metri.
La ceremonie a participat și David Popovici, multiplul campion român la înot.
„Un bazin care este cel puțin la cele mai înalte standarde europene. Mă bucură foarte tare. Aș vrea să vă felicit pe voi, copii, și pe părinți, membrii familiei care au venit să-i susțină, pentru curajul de a încerca, de a da o șansă înotului.
Aș vrea să vă pregătesc, să vă spun de-acum să nu e ceva ușor, dar e ceva extraordinar de frumos. Eu, unul am avut marea șansă să-mi găsesc drumul prin sport”, a spus David Popovici.
Ion Țiriac și-a anunțat public planul de a realiza un complex gigant, denumit Țiriac Sport Center, în jurul patinoarului Allianz-Țiriac Arena.
În vara care a trecut a inaugurat sala de gimnastică Nadia Comăneci și avea în construcție bazinul olimpic Camelia Potec.
Mai are în plan realizarea unei academii de tenis, cu 30 de terenuri, o sală polivalentă, o zonă rezidențială și un hotel.
Sala de gimnastică Nadia Comăneci, recent inaugurată
Investițiile imobiliare ale grupului Țiriac
Omul de afaceri a început demersurile și pentru autorizarea demolării clădirilor în care funcționează acum reprezentanțele Țiriac Auto din zona Expoziției a Bucureștiului. În locul lor, investitorul și-a propus să facă, în viitor, cel mai mare proiect imobiliar al său.
În paralel, Ion Țiriac lucrează și la autorizarea desființării tuturor construcțiilor pe care le mai deține în București fosta fabrică Granitul, controlată indirect de el, după cum a anunțat Profit.ro în premieră.
Cel mai recent proiect al diviziei imobiliare a grupului Țiriac este faza a doua a complexului Stejarii din nordul Bucureștiului, care cuprinde 198 de apartamente destinate închirierii. Noua investiție, care vine în completarea ansamblului definitivat în urmă cu peste un deceniu, a implicat un buget de circa 50 de milioane de euro.
Prima etapă are în componență opt clădiri cu 285 de apartamente de lux, a căror dezvoltare a costat peste 200 milioane de euro. Printre locuitorii complexului se numără însuși Ion Țiriac, fiul său, Ion Alexandru Țiriac și fostul internațional Cristian Chivu. Ion Țiriac a comercializat o mică parte din locuințe încă din timpul construcției, însă după finalizarea complexului și începutul crizei imobiliare și-a orientat afacerea exclusiv către închiriere, soluție anunțată și pentru faza a doua.
O altă investiție, finalizată în 2022, este turnul de birouri Țiriac Tower, construit în apropiere de sediul Guvernului, în zona Piața Victoriei, cu 3 corpuri de clădire de 5, 8, respectiv, 12 etaje plus cinci în subsol. Proiectul îi aduce omului de afaceri câte 3,9 milioane de euro pe an, conform oficialilor companiei.
În prezent, atenția lui Țiriac este îndreptată spre demararea unor proiecte preponderent rezidențiale ample în Timișoara și Brașov, pe terenuri pe care înainte de criza imobiliară din 2008 intenționa să facă malluri.
În Timișoara, Țiriac Imobiliare vrea să investească, într-o primă fază, 20 de milioane de euro în reabilitarea monumentului istoric Abator și în construirea unui pol comercial care să încorporeze spații de coworking. Potrivit documentației proiectului, în total, vor fi construite 17 clădiri – locuințe, birouri, spații comerciale, hoteluri și servicii. De asemenea, zona va beneficia de aproximativ 1.600 de locuri de parcare, atât subterane, cât și la nivel, ascunse sub covoare verzi.
La Brașov, în locul fostei fabrici IUS de pe strada Hărmanului, Țiriac și-a propus să realizeze un proiect structurat pe trei faze de dezvoltare, în care componenta principală o reprezintă construirea a 600 de apartamente, o investiție totală de peste 100 de milioane de euro.






















