FOTO La finalul editiei a XI-a a turneului de golf Elis Pavaje

Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 4 sep 2019

Cea de-a unsprezecea ediție a Cupei Elis a avut loc sambata, 31 august, pe cel mai mare teren din Romania, Theodora Golf din Teleac, jud Alba. La start s-au prezentat 76 de jucatori, care au concurat pe o caldura torida, pentru 3 categorii de premii la barbati, 2 categorii la femei, seniori si 2 premii speciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prima ediție a turneului Elis a fost în 2007, pe terenul Paul Tomiță, de la Pianu de Jos. Anul acesta a avut loc cea de-a unsprezecea ediție, Cupa Elis fiind unul dintre turneele cele mai longevive din Romania.

“După ce golful a devenit un hobby personal, m-am gândit că un turneu ar fi o idee bună chiar și pentru business, cei mai mulți dintre adeptii acestui sport fiind oameni de afaceri. Este o ocazie excelentă atat pentru a practica un sport care ne pasionează cat  și pentru a socializa. Multe prietenii s-au legat in timp ce impartaseam povestiri la “Gaura 4” sau in timp ce parcurgeam traseul pentru PAR 4. Probabil, insa,  primul motiv pentru care iubim acest sport este ca ne ajuta sa devenim mai buni. Golful este un sport pentru minte, un sport care te ajuta sa iti imbunatatesti doua calitati absolut necesare in viata de zi cu zi: coordonarea si concentrarea  Fiecare lovitura este unica, iar odata ce simti bucuria unei lovituri reusite, nu mai poti renunta la acest sport. “ a declarant Emil Gota, directorul general Elis Pavaje.

Ziua s-a incheiat cu un eveniment intr-un cadru de exceptie la restaurantul The View, invitatii fiind rasfatati cu bucate si bauturi alese si un program artistic oferit de trupa City Dust, din Cluj Napoca. “Speram ca invitatii nostri n-au simtit bine si ii asteptam din nou, la cea de-a XII-a editie, asa cum i-am obisnuit: in ultimul weekend din luna August”

Turneul de golf Elis Pavaje a fost sustinut de sponsori: Rollo Manollo, Zeus Platinium, Antonio Assante, Alira, Peroni, B-Life Botanicals, Alpin 57 Lux, Unika, Chivas, ,  Au mai contribut: Ivatherm, Sano Vita si Pan Foods.

Înființată în 1991, în Petrești, județul Alba, compania oferă în prezent un sistem complet de produse și servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producție, consultanța și proiectare, până la transport, montaj și întreținere pavaj. Elis Pavaje are în prezent trei unități de producție, iar in a doua parte a anului urmează sa redeschidă cea de-a patra fabrică, retehnologizată, in Vintu de Jos, jud Alba. La finalizarea acestui demers compania va detine o capacitate pentru un volum total de cca 20.000mp pavaj/zi. Produsele Elis sunt disponibile în rețelele de bricolaj, într-o rețea vastă de distribuitori, precum și în showroom-urile proprii din Petrești (Alba),  Stoenești (Prahova), Secuienii Noi (Neamt).

viewscnt
Afla mai multe despre
elis pavaje
golf