India: Succes în primul zbor de probă al viitoarei misiuni spațiale cu echipaj uman

India: Succes în primul zbor de probă al viitoarei misiuni spațiale cu echipaj uman
scris 21 oct 2023

India a efectuat cu succes sâmbătă primul zbor de probă al misiunii sale spațiale Gaganyaan, prin care țara asiatică își propune să trimită prima sa misiune cu echipaj uman în spațiu în 2024 și care a servit la testarea sistemului de evacuare care va fi folosit de astronauți în caz de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

"Suntem foarte fericiți să anunțăm succesul misiunii. Obiectivul a fost acela de a verifica sistemul de evacuare a echipajului. Vehiculul a depășit ușor viteza sunetului înainte de a iniția sistemul", a declarat șeful Organizației Indiene de Cercetare Spațială (ISRO), S.Somanath, de la centrul de control, după încheierea testului, relatează Agerpres.

Sonda s-a ridicat timp de aproximativ două minute, propulsată de două rachete mari, până când o capsulă mică, în care pe viitor ar trebui să călătorească astronauții, a fost ejectată și, cu ajutorul a trei parașute mari, a început o coborâre lentă de aproximativ opt minute pentru a ajunge deasupra mării.

Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă e candidatul PNL la prezidențiale. Marcel Ciolacu, deja în campanie. Dacă începi prea repede să alergi, s-ar putea ca finișul să nu îți aparțină CITEȘTE ȘI Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă e candidatul PNL la prezidențiale. Marcel Ciolacu, deja în campanie. Dacă începi prea repede să alergi, s-ar putea ca finișul să nu îți aparțină

Acesta a fost primul zbor de test al misiunii spațiale Gaganyaan, care are ca scop demonstrarea capacității Indiei de a efectua zboruri spațiale cu echipaj uman.

Gaganyaan are un buget de peste 1,08 miliarde de dolari și are în vedere lansarea unui echipaj format din trei membri pe o orbită de 400 km pentru o misiune de trei zile, după care se va întoarce pe Pământ, prima operațiune urmând să aibă loc în 2024, potrivit presei indiene.

MAE recomandă plecarea imediată din sudul Libanului și evitarea călătoriilor în Liban CITEȘTE ȘI MAE recomandă plecarea imediată din sudul Libanului și evitarea călătoriilor în Liban

Premierul indian, Narendra Modi, a anunțat foaia de parcurs spațială a țării pentru următorii ani, care include trimiterea primului astronaut pe lună în 2040, construcția unei stații spațiale până în 2035 și noi misiuni către planetele vecine Venus și Marte.

Aceste noi aspirații ale țării asiatice urmează lansării și aselenizării cu succes a misiunii spațiale fără echipaj uman Chandrayaan-3, care a făcut din India prima țară care a reușit să atingă cu succes polul sud al lunii, o regiune a satelitului care nu fusese niciodată explorată de la suprafață.

viewscnt
Afla mai multe despre
india
misiune
spațial
echipa
uman
zbor
test
probă