Simona Halep ocupă locul 9 în topul jucătorilor de tenis cu cele mai mari câștiguri până la 1 iunie 2019, conform tennisworldusa.org, cel mai bogat fiind elvețianul Roger Federer.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit Forbes, într-un clasament realizat până la 1 iunie 2019, Simona Halep a obținut 10.2 milioane de dolari din premii și sponsorizări, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Industria sexului cere permisiunea să își reia serviciilePe primul loc în acest clasament se află Roger Federer (93.4 milioane de dolari), urmat de Novak Djokovic (50.6), Kei Nishikori (37.3), Rafael Nadal (35) și Serena Williams (29.2).
Pe locul șase se află Naomi Osaka (24.3), urmată de Alexander Zverev (11.8), Angelique Kerber (11.3), Simona Halep (10.2) și Sloane Stephens (9.6).