Un diamant violet-roz extrem de rar din clasa "vivid" (cu cel mai mare grad de strălucire, n.r.), descoperit într-o mină din Rusia, ar putea fi vândut cu 38 de milioane de dolari la o licitație ce va fi organizată pe 11 noiembrie la Geneva, au anunțat luni reprezentanții casei Sotheby's, citați de Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Această nestemată ovală, denumită după baletul rusesc "The Spirit of the Rose", reprezintă cel mai mare diamant de acest tip care va fi pus în vânzare în cadrul unei licitații. Cererea de pietre prețioase colorate a urmat în ultimii ani o tendință crescătoare în rândul colecționarilor foarte bogați, scrie Agerpres..
CITEȘTE ȘI Premierul propune sistarea evenimentelor private: Este clar că reprezintă una dintre principalele surse de îmbolnăvire!Extras dintr-o mină administrată de producătorul rus Alrosa, acest diamant de 14,83 carate a fost tăiat din cel mai mare cristal roz descoperit vreodată în Rusia, au dezvăluit specialiștii casei Sotheby's.