Orange pierde în instanță suspendarea unei decizii ANPC, care obligă operatorul să înceteze o practică comercială apreciată ca incorectă, descoperită după un control într-un magazin

Orange pierde în instanță suspendarea unei decizii ANPC, care obligă operatorul să înceteze o practică comercială apreciată ca incorectă, descoperită după un control într-un magazin
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 1 mar 2018

Tribunalul Cluj a respins o cerere a Orange România de suspendare a unei decizii a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a dispus, în noiembrie 2017, obligarea companiei, liderul pieței de telefonie mobilă, la încetarea unei practici comerciale considerate incorecte și constatate în urma unui control efectuat la un magazin Orange. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Potrivit unui document consultat de Profit.ro, ANPC a constatat că operatorul telecom încheie contracte de abonament cu consumatorii neinformându-i pe aceștia, anterior încheierii contractelor și nici prin contracte, în mod complet, corect și precis, asupra beneficiilor promoționale acordate, respectiv a valorii acestora.

“Spre exemplu, s-a constatat că, pentru beneficiul promoțional Orange antivirus pentru sistem de operare Android, acces la selecție de 21 canale TV și trafic nelimitat pentru navigare în aplicația Orange TV Go și pe site-ul TV tvgo.orange.ro pe perioada contractuală, telefoane la preț subvenționat, nu au fost informați consumatorii despre valoarea acestor oferte promoționale”, se arată în document.

Strategii: Orange Money își dublează capitalul social în timp ce concurentul Vodafone M-Pesa se închide CITEȘTE ȘI Strategii: Orange Money își dublează capitalul social în timp ce concurentul Vodafone M-Pesa se închide

În aceste condiții, la solicitarea consumatorilor de reziliere a contractelor înainte de expirarea perioadei minime contractuale, Orange România solicita consumatorilor plata unor despăgubiri care variau în funcție de planul tarifar ales și de momentul la care era cerută încetarea contractului înainte de termen, deoarece oferta promoțională a fost la un cost sub prețul standard, oferind anumite beneficii, pe care le justifica prin necesitatea recuperării prejudiciului care ar fi suportat de către operator, urmare a încetării contractului de către consumatori.

În această situație, consumatorii sunt dezavantajați, au apreciat controlorii ANPC, operatorul profitând de poziția sa dominantă, fie prin perceperea unor despăgubiri oneroase, fie prin determinarea acestora să renunțe la reziliere, fiind ținuți captivi în contracte pe care aceștia nu le mai doresc.

“S-a mai reținut reaua-credință a operatorului telecom manifestată și prin faptul că nu informează consumatorii care se prezintă la ghișeele Orange România, corect, complet și precis asupra faptului că portarea în alte rețele de telefonie mobilă, realizată în intervalul perioadei contractuale active cu Orange România, determină aceleași consecințe aferente rezilierii anticipate, respectiv plata despăgubirilor plus plata abonamentului până la sfârșitul perioadei contractate”, se susține în document.

Orange merge din nou la instanța supremă pentru a scăpa de amenda Concurenței de peste 140 milioane lei din 2011, aplicată pentru abuz de poziție dominantă CITEȘTE ȘI Orange merge din nou la instanța supremă pentru a scăpa de amenda Concurenței de peste 140 milioane lei din 2011, aplicată pentru abuz de poziție dominantă

Potrivit instanței, împiedicarea consumatorilor sub orice formă de a rezilia sau denunța unilateral contractul, în cazul de față, prin solicitarea plății abonamentului până la finalul perioadei contractuale și plata unor despăgubiri aferente ofertelor promoționale, este interzisă de lege și denotă faptul că activitatea Orange România ar fi contrară practicilor corecte de piață.

“Această conduită a Orange România este susceptibilă să deformeze comportamentul economic al consumatorului mediu, astfel sunt încălcate prevederile articolului 15, aliniatul 1 coroborat cu articolul 4, aliniatul 1 din Legea 363/2007. În concret, reține instanța că practica incorectă se referă la perceperea (sau amenințarea cu perceperea) de la consumatori a unor despăgubiri în momentul denunțării contractului anterior încheierii perioadei contractuale sau a portării în altă rețea de telefonie mobilă, în condițiile în care consumatorii nu pot cuantifica ei înșiși despăgubirile datorită faptului că operatorul de telefonie mobilă nu i-a informat asupra costurilor câștigate în condițiile contractării promoționale, nefiind menționat în contract decât costul standard al abonamentului”, se mai spune în document.

EXCLUSIV Soluția de compromis propusă de patronatele bancare pentru impozitarea vânzărilor de neperformante: deductibilitate generală de 50% și integrală doar pentru creanțe cu valoare de piață confirmată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Soluția de compromis propusă de patronatele bancare pentru impozitarea vânzărilor de neperformante: deductibilitate generală de 50% și integrală doar pentru creanțe cu valoare de piață confirmată

Ca urmare a perceperii de despăgubiri, consumatorii fie denunță contractele cu niște costuri ce nu au putut fi prevăzute, fie rămân captivi în relații contractuale cu operatorul telecom, deși nu le mai doresc.

Argumentele invocate de avocații Orange România în privința suspendării deciziei ANPC, cum ar fi lipsa legalității actului administrativ emis de instituție, atingerea situației juridice contractuale între părți prin actul emis sau depășirea mandatului ANPC, au fost considerate nefondate de către instanță.

“Prin urmare, raportat la aspectele menționate, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile suspendării prevăzute de articolului 14 din Legea 554/2004, astfel încât cererea formulată de Orange Romania va fi respinsă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj”, se arată în document.

Operatorul telecom a solicitat instanței și anularea deciziei ANPC din noiembrie 2017. Până în prezent, dosarul nu are niciun termen programat.

Orange Romania este liderul pieței de profil după numărul clienților și venituri.

În 2017, veniturile operatorului au atins 1,07 miliarde de euro, iar portofoliul de clienți a atins 10,62 milioane.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange
anpc
instanta
litigiu
suspendare
decizie