Viorica Dăncilă, invitată la eveniment, nu a putut participa, iar Liviu Dragnea nu a primit invitație.
”Cred că e un moment important pentru partid, dar și pentru noi, ca țară, ca societate. Cred că e nevoie de un partid de stânga puternic, care să-și reevalueze ideologia. Speranța mea este ca acest congres să însemne un nou început”, a afirmat Adrian Năstase înainte de Congres, scrie News.ro.
Acesta a subliniat că PSD nu este un partid progresist și că, în opinia sa, mulți dintre votanții formațiunii ”se bucură că a fost eliminată această confuzie”.
De asemenea, Adrian Năstase este de părere că PSD ”trebuie să-și pregătească propria guvernare”.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a comentat prezența foștilor președinți la Congres.
”Foștii președinți ai PSD trebuie să aibă fiecare rolul lui în această zi. Victor Ponta, am văzut foarte multe voci chiar și de la dreapta care au apreciat mandatul său. (...) Suntem într-o situație în care avem nevoie de toți actorii sau indivizii din mediul politic democratic. Mircea Geoană e un om care a avut în trecutul PSD, în NATO; a avut rolul său, asta nu o putem da la o parte. Chiar și când a participat la prezidențiale, nu i-a negat nimeni partea de competențe și cariera. Despre domnul Năstase, l-am văzut la evenimentele organizate de Ambasada Spaniei și a Marii Britanii, cred că are loc și la PSD. Am văzut voci care pot să-l critice pe Adrian Năstase, e dreptul lor, dar Adrian Năstase a avut rolul său nu doar în istoria PSD, ci și în istoria României, cu rezultate pozitive care nu pot fi contestate”, a afirmat ministrul Muncii, Florin Manole, la Digi 24, despre prezența foștilor președinți ai partidului la Congresul PSD.
Sorin Grindeanu afirma, marți, la Antena 3, că, dintre foștii președinți ai PSD, Liviu Dragnea nu a fost invitat, el explicând că nu a făcut acest gest pentru că Dragnea ”nu poate să facă acțiuni politice”.
Grindeanu a anunțat și că Viorica Dăncilă, și ea fost președinte al formațiunii, a declinat invitația pentru că are un alt program.














