La finele lunii trecute, Piedone și-a lansat partid și a anunțat că o vrea pe Anca Alexandrescu primar al capitalei. „O recomandă vocea și talentul!", a spus acesta.
El a demisionat din PUSL, partidul lui Dan Voiculescu și a lansat Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR) în cadrul unui congres organizat la Sala Palatului - VEZI AICI
Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și șef suspendat al ANPC, se află sub control judiciar într-un dosar DNA în care procurorii îl acuză că a anunțat controlul pe care urma să-l facă la Hotelul International din Sinaia.
Pe 1 august, Călin Georgescu a anunțat că o sprijină pe Anca Alexandrescu dacă aceasta va candida la Primăria Capitalei.
„Este cert! Acum vom avea alegeri pe 7 decembrie, așa că eu mă pregătesc, îmi frec mâinile acum. 99% răspunsul este da! Evident că o să am nevoie de voi, de români, de toți oamenii care vor cu adevărat să schimbăm ceea ce se întâmplă în România.
Cineva îmi spunea dacă sunt pregătită să fiu făcută una cu pământul. Sunt pregătită și eu, și familia mea, am stomacul tare, nu mă voi opri.

Prima condiție ca să poți să spargi ceva, adică această gașcă, trebuie să participi. Eu sunt pregătită să fac acest lucru, am vorbit cu mai mulți oameni care vor să mă bag în bătălia asta”, a transmis acum Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, arată Hotnews.ro..
„Apropo, nu știu dacă au gândit când au pus alegerile pe 7 decembrie, dar cred că Dumnezeu dă un semnal, pentru că pe 6 decembrie s-au oprit alegerile, pe 7 s-au anulat, deci este o cifră cu însemnătate maximă și sunt convinsă că forța bucureștenilor va învinge”, a declarat Anca Alexandrescu.
Alexandrescu – care l-a promovat pe Călin Georgescu, câștigător al primului tur al prezidențialelor din 2024 – nu spune dacă va candida ca independent sau sprijinită de un partid.

În ultimul sondaj CURS, publicat duminică, 19 octombrie, Anca Alexandrescu este creditată cu 10%.
Conform sondajului, Daniel Băluță, actualul primar PSD al Sectorului 4, conduce în intențiile de vot pentru Primăria Capitalei, cu 25%. Pe locul al doilea se află, la egalitate, Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL), fiecare cu 18%.Următoarea în clasament este Anca Alexandrescu.
Într-un sondaj Avangarde din 31 august, Daniel Băluță și Ciprian Ciucu erau la egalitate, cu câte 25%, urmați de Cătălin Drulă cu 20% și de independenta Anca Alexandrescu cu 18%, în timp ce ceilalți candidați nu depășeau pragul de 5%