Comisia Europeană încă nu aprobă PNRR-urile Poloniei și Ungariei din cauza statului de drept

Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Comisia Europeană încă nu aprobă PNRR-urile Poloniei și Ungariei din cauza statului de drept

Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naționale de redresare și reziliență (PNRR) ale Poloniei și Ungariei pentru că cele două țări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept, a declarat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

''Sper că vom reuși să facem progrese în viitorul apropiat, dar încă nu suntem acolo'', a spus comisarul european la o conferință de presă după o întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro desfășurată în orașul sloven Brdo.

Ungaria și Polonia, țări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunității LGBT sau reformele în justiție, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement și juridice declanșate împotriva lor de Comisia Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0632 -0.0062-0.12 %
1 USD4.3104 -0.0154-0.36 %
1 GBP5.8585 +0.0020+0.03 %
1 CHF5.4178 -0.0043-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite