Ministerul Finanțelor a decis să se îndrepte împotriva fostei conduceri a Fondului de contragarantare a creditelor, la care este acționar în numele statului, și să ceară acesteia daune, ca efect al concluziilor unei anchete a Curții de Conturi. În acea anchetă, din 2014, inspectorii au susținut că foștii membri din conducere ar fi încasat ilegal, în intervalul 2011-2013, remunerații de circa 2,5 milioane de euro.
La acel moment, reprezentanții Fondului au precizat că decizia Curții de Conturi a fost contestată în întregime la instanță.
Acum, însă, Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar al Fondului, a decis să se îndrepte împotriva fostei conduceri, prin introducerea unei acțiuni în răspundere pentru daune.
Acțiunea juridică este inițiată propriu-zis de Fond, în urma unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor, unde Ministerul Finanțelor deține aproape 80% din participație.

Pe lista împotriva cărora se îndreaptă ministerul se află inclusiv Aurel Șaramet, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, și Ștefania Gabriela Ferentz, numită în această structură după ce i-a fost șefă de cabinet fostului primar și prim-ministru Emil Boc, la Primăria Cluj-Napoca și la Guvern.