El afirmă că este vorba de un parteneriat avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova.
”Va fi un moment extraordinar ca impact pentru piața regională a gazului, și chiar piața europeană a gazului, momentul în care Neptun Deep va intra în exploatare. Felicitări, domnule prim-ministru, că suntem atât de aproape de acest moment.
România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an; acum, odată cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa și sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri”, a spus Vasile Tofan.
Premierul moldovean a arătat că este gaz care este mai aproape de țara lor, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici.
”Este un parteneriat care este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova. Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare, deci începând cu toamna viitoare (..) vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a spus Vasile Tofan.
Sprijinul României pentru Republica Moldova reflectă un angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură, mai bine conectată la România și la Uniunea Europeană, a declarat la rândul său premierul Luca Niculescu.
"Este prima mea deplasare externă de la debutul mandatului de prim-ministru, în urmă cu exact o săptămână. Am vrut să fiu la Chișinău cât mai repede. Prezența colegilor mei și a mea reconfirmă că România și Republica Moldova cooperează la cel mai înalt, la cel mai strâns nivel din perioada recentă și apoi intenția noastră de a consolida aceste relații istorice pe care le avem, aceste relații profunde, într-o Uniune Europeană, acolo unde este locul Chișinăului", a declarat Luca Niculescu în conferința comună cu premierul Republicii Moldova, la Chișinău.
Luca Niculescu a arătat că "sprijinul României pentru Republica Moldova reflectă un angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură, mai bine conectată la România și la Uniunea Europeană".
Șeful Executivului a precizat că o parte semnificativă a discuțiilor de azi s-au concentrat pe avansarea rapidă a proiectelor strategice de pe agenda comună.

"Evident că îmi doresc să dinamizăm agenda sectorială pentru a obține rezultate cât mai concrete, deoarece este ceea ce așteaptă și cetățenii noștri. Am discutat în detaliu stadiul proiectelor de interconectare în domeniul transporturilor, în domeniul energiei. Sunt două domenii esențiale pentru reziliența Republicii Moldova și pentru conectarea cu Uniunea Europeană prin România, și înainte de a continua programul de întâlniri oficiale vom vizita împreună stația electrică Chișinău, care este un pilon central pentru obținerea independenței energetice depline a Republicii Moldova", a mai afirmat Luca Niculescu, el precizând că "de multă vreme și de prea multe ori energia este folosită ca un element, ca o armă de șantaj geopolitic".
"Vom continua să sprijinim în beneficiul cetățenilor extinderea acestei independențe energetice", a completat Niculescu.
Premierul a mai declarat că Republica Moldova are multe companii românești în Republica Moldova și sunt multe companii din Republica Moldova în România. "Avem un schimb comercial de 4,5 miliarde de euro aproximativ, anul trecut, ceea ce reprezintă o sumă considerabilă. Investițiile românești au creat 12.000 de locuri de muncă în Republica Moldova, ceea ce iar ne bucură și sigur îi bucură și pe cei care ocupă aceste locuri de muncă. Mă bucură și ce ați spus, deschiderea pe care ați arătat-o, pentru a primi și mai multe companii românești aici și pentru a depăși orice eventuală barieră birocratică sau administrativă care poate apărea", a precizat Luca Niculescu.

Premierul a mai spus că un alt subiect important pe care l-a discutat azi a fost integrarea europeană a Republicii Moldova, evident, o prioritate strategică pentru România.
"Locul Republicii Moldova, locul Chișinăului este fără nicio îndoială în Uniunea Europeană. Și v-am felicitat și vă felicit pentru rezultatele obținute care sunt deplin meritate și aș dori să spun foarte ferm că susținem intens și deschiderea ultimelor două clustere rămase până la sfârșitul acestui an pentru aderarea la Uniunea Europeană. Și vă asigur încă o dată, domnule prim-ministru, dragă Vasile, că România va fi, pe mai departe, cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european", a transmis premierul.
Prim-ministrul României a mai spus că în toate formatele vom intensifica și furnizarea de expertiză tehnică, inclusiv pe experți români care să sprijine Chișinăul în toate domeniile de aliniere la legislația comunitară.
"Nu în ultimul rând, sprijinul României vizează și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, mai ales în această perioadă în care Federația Rusă continuă să testeze constant felul nostru de a reacționa, reziliența noastră, atât a Republicii Moldova cât și a noastră, a României", a declarat Luca Niculescu.
Premierul l-a invitat pe omologul său moldovean în vizită în România. "Dragă Vasile, te invit la București pentru a continua acest dialog strategic", a spus Luca Niculescu în final.















