În scurtul mandat de premier interimar al lui Mihai Fifor, Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere negativ asupra unui proiect PSD, prezentat pe larg de Profit.ro încă din toamna anului trecut, proiect care vrea să modifice din temelii modalitatea de numire a conducerii Consiliului Concurenței și care, dacă ar fi adoptat, ar putea duce chiar la demiterea actualului președinte al Consiliului, Mihai Chirițoiu, în funcție din 2009 și aflat la al doilea mandat.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Printre alte modificări vizate, PSD vrea ca propunerile de numiri în funcțiile de membru al Consiliului să fie făcute de către cele două camere ale Parlamentului și nu, cum prevede legea în vigoare, de către un Colegiu Consultativ format din reprezentanți ai mediului de afaceri, ai celui universitar, ai organizațiilor de protecție a consumatorilor și ai altor ONG-uri. În plus, se vrea eliminarea prerogativei Guvernului de a aviza aceste propuneri.
De asemenea, social-democrații vor să introducă obligația ca președintele Consiliului Concurenței "să fi îndeplinit o funcție de conducere cu largi responsabilități pentru o perioadă de cel puțin 15 ani, în care a făcut dovada înaltei sale competențe profesionale și manageriale", criteriu pe care actualul șef al Consiliului, Bogdan Chirițoiu, nu îl îndeplinește și care l-ar face imediat revocabil în termenii propunerii legislative a PSD.
CITEȘTE ȘI Donald Trump dezvăluie un plan de 1.500 de miliarde de dolari pentru infrastructură
Executivul condus de premierul interimar Fifor a transmis că, în opinia sa, proiectul de lege este lipsit de rigoare și claritate și, în plus, afectează independența Consiliului Concurenței, impusă de legislația europeană.
"Inițiativa legislativă afectează funcționarea și organizarea Consiliului Concurenței, având, pe cale de consecință, implicații asupra autonomiei decizionale a acestei instituții. Autonomia instituțiilor de concurență din statele membre ale Uniunii Europene este aspectul primordial avut în vedere de Comisia Europeană în procesul de evaluare a acestor organisme", se arată în documentul ce conține punctul de vedere negativ asupra proiectului de lege, Guvernul nesusținând adoptarea sa.
Proiectul a fost avizat negativ și de către Consiliul Economic și Social (CES), instituția criticând inițiativa legislativă în termeni mult mai direcți decât Executivul.
CITEȘTE ȘI George Soros: Nu mă voi da la o parte în ceea ce privește Brexitul
În expunerea de motive a proiectului PSD se arată că faptul că, în prezent, propunerile de membri ai Consiliului Concurenței sunt făcute de către Colegiul Consultativ format din reprezentanți ai companiilor, universitari și ONG-iști "afectează grav" independența decizională a Consiliului.
"Organele alese democratic, Parlamentul și Președinția României, au un rol pur decorativ în alegerea candidaților pentru numirea în funcție a acestor demnitari. Practic, numirea membrilor Consiliului Concurenței a fost deturnată de la o procedură transparentă, inițiată de un organ ales democratic, Parlamentul României, cu implicarea directă a președintelui României, la o procedură în care membrii în funcție își propun succesorii sau chiar se autopropun pentru ocuparea acestor funcții de demnitate publică prin intermediul Colegiului Consultativ. Se creează posibilitatea apariției de grave conflicte de interese, deoarece reprezentanții firmelor care fac parte direct sau indirect din acest organ consultativ pot să facă oricând obiectul unor investigații ale Consiliului Concurenței, iar concluziile anchetelor ar putea să fie influențate de aceștia", se afirmă în documentul citat.
PSD mai vrea să înlăture și "anomalia" posibilității prevăzute de legea actuală ca și cetățenii străini să poată fi numiți în conducerea Consiliului Concurenței. "Având în vedere importanța acestei instituții pentru economia de piață, este normal ca cei cu putere de decizie să fie cetățeni români, care să cunoscă temeinic realitățile României", se afirmă în expunerea de motive. Cu privire la această modificare propusă, Guvernul Fifor a transmis că ar fi fost necesară "efectuarea unei analize la nivel european a autorităților de concurență pentru fundamentarea unei soluții în acord cu practica europeană".