Noul premier moldovean Maia Sandu s-a angajat sâmbătă să promoveze relațiile cu Uniunea Europeană (UE) și să-i traducă în justiție pe toți cei care se fac vinovați de abuz de putere, inclusiv pe cel mai puternic oligarh din această fostă republică sovietică, Vlad Plahotniuc, care a părăsit țara cu o zi înainte.
Ea a făcut aceste declarații în prima reuniune oficială a Cabinetului său de coaliție, format weekendul trecut, în paralel cu Guvernul lui Pavel Flip, relatează agenția The Associated Press, citată de News.ro.
Din Guvernul Sandu fac parte miniștri din cadrul alianței sale proeuropene ACUM și din Patridul Socialist (PSRM) al președintelui prorus Igor Dodon, care și-au unit forțele în urma unei crize prelungite, după alegerile legislative din februarie, care nu au condus la o majoritate.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Această criză politică a fost dezamorsată sâmbătă, după ce Curtea Constituțională și-a anulat o serie de hotărâri cu privire la neconstituționalitatea noii puteri, la o zi după ce Partidului Democrat din R. Moldova (PDM) a renunțat la putere.
Liderul PDM, oligarhul Vladimir Plahotniuc, a părăsit temporar țara, a anunțat formațiunea sâmbătă.

Sandu i-a acuzat pe Plahotniuc și membri din anturajul său aflați la putere de infracțiuni și corupție.
”Capii grupării mafiote care au uzurpat puterea și au terorizat cetățenii (Republicii) Moldova ani de zile au părăsit țara”, a declarat ea.
”Vrem să vă asigurăm că toți acești responsabili, inclusiv Plahotniuc, vor fi aduși înapoi în (Republica) Moldova și vor da socoteală pentru toate abuzurile la care au participat”, a spus ea.
În pofida faptului că a cedat puterea, PDM a subliniat vineri că noul Guvern este ”ilegal” și a îndemnat la organizarea de alegeri anticipate.
Departamentul de Stat american a salutat vineri hotărârea PDM de a se retrage de la putere și a îndemnat la reținere în perioada de tranziție, promițând că Washingtonul ”rămâne angajat” în susținerea unui ”viitor mai prosper și democratic” al R.Moldova.

Una dintre cele mai sărace țări din Europa, R.Moldova este afectată de corupție și instabilitate politică și a devenit arena rivalității între Occident și Rusia, după ce și-a proclamat independența, în 1991, în urma colapsului fostei Uniuni Sovietice.
Guvernul Sandu - care aduce laolaltă partide proruse și proeuropene - reprezintă o surpriză pentru mulți. Într-un rar gest, acesta a fost susținut atât de Moscova, cât și de țări din Occident.
Sandu a subliniat că o îmbunătățire a relațiilor cu UE reprezintă o prioritate a Guvernului său, în contextul în care ambiții de aderare a țării la Uniunea Europeană (UE) se află într-un punct mort și în contextul în care Chișinăul dorește totodată o impulsionare a relațiilor economice și comerciale cu Rusia.
”Programul Guvernului arată clar că asocierea cu UE este baza activității noastre”, a subliniat Sandu, anunțând că o delegație urmează să efectueze în curând o vizită la Bruxelles.
”Veți vedea pași foarte concreți, progrese în îmbunătățirea relațiilor cu UE”, a promis ea.