Pensiile speciale ale magistraților: Vârsta standard de pensionare ajunge la 65 de ani, iar pensia rămâne la 80% din totalul veniturilor

Politic   
Pensiile speciale ale magistraților: Vârsta standard de pensionare ajunge la 65 de ani, iar pensia rămâne la 80% din totalul veniturilor

Magistrații cu o activitate de minimum 25 ani se vor putea pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani, cu 80% din veniturile obținute în ultimii 2 ani de activitate, conform proiectul de lege privind pensiile magistraților inițiat de putere și adoptat de către deputați. Noile prevederi se vor aplica de anul viitor, dar mențin luarea în calcul la pensionare a unei derogări de vechime în specialitate de la 5 ani până la un an. 

Proiectul a fost adoptat de către deputați și va fi transmis pentru vot final senatorilor, guvernanții fiind condiționați de modificarea pensiilor de serviciu pentru a nu fi suspendate fonduri din PNRR de 230 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

În PNRR se prevede că pensiile de serviciu trebuie reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al cotributivității cât și al justiției sociale.

Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Becali a inițiat o lege ca închisoarea să fie executată și la domiciliu de anumite persoane. Vrea și ca deținuții să aibă drept la ”învoire și permisie” CITEȘTE ȘI Becali a inițiat o lege ca închisoarea să fie executată și la domiciliu de anumite persoane. Vrea și ca deținuții să aibă drept la ”învoire și permisie”

În prezent, pensiile de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale, respectiv personalul din sistemul de justiție sunt calculate prin aplicarea unui procent de 80% asupra bazei de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. 

Puterea prevăzuse inițial introducerea ratei de înlocuire unice de 65% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

După un prim raport care păstra această cotă de 65%, puterea a retrimis proiectul la comisia de specialitate și în forma rectificată și votată a proiectului s-a revenit la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă aferentă salariului de bază brut lunar avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, mai este prevăzut în proiect.

Vouchere de vacanță - procedura: Nu trebuie făcută dovada plății. Beneficiarii vor primi net 640 lei și vor suporta, de fapt, 960 lei din buzunar. Pot fi cheltuite însă sume mai mici CITEȘTE ȘI Vouchere de vacanță - procedura: Nu trebuie făcută dovada plății. Beneficiarii vor primi net 640 lei și vor suporta, de fapt, 960 lei din buzunar. Pot fi cheltuite însă sume mai mici

Conform legislației actuale, vârsta de pensionare a magistraților este prevăzută să ajungă la 60 de ani abia în 2062.

Proiectul puterii prevedea inițial  că începând cu data de 1 ianuarie 2026, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiția de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcții, iar limita de vârstă va crește gradual de la cel puțin 48 de ani în 2026 până la 65 de ani în 2045 .

Vârstă de pensionare era propusă să crească eșalonat conform tabelui de mai jos, pe parcursul a 20 de ani.

Pensiile speciale ale magistraților: Vârsta standard de pensionare ajunge la 65 de ani, iar pensia rămâne la 80% din totalul veniturilor

În forma adoptată de către deputați, a fost eliminată această majorare graduală vârstei de pensionare și proiectul stabilește că judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică, cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. 

Guvernul dă drumul la concursurile de angajare a profesorilor. Câte posturi sunt disponibile CITEȘTE ȘI Guvernul dă drumul la concursurile de angajare a profesorilor. Câte posturi sunt disponibile

Opoziția, prin USR, acuzase coaliția la guvernare că noul proiect privind pensiile magistraților nu este unul constituțional, în concordanță cu deciziile de până acum ale CCR, în special privind eșalonarea vârstei standard de pensionare.

În cele din urmă, puterea a admis amendamentul opoziției, care prevede o vârstă standard de pensionare de 65 de ani, iar proiectul menține prevederile Legii 282/2023, potrivit căreia la condiția de 25 de ani în vechime se poate lua în considerare, eșalonat, în funcție de anul pensionării, și o perioadă maximă de până la 5 ani, care scade la 1 an în 2061. 

Conform datelor invocate de opoziție, un sfert dintre judecători au ieșit deja la pensie în ultimii 4 ani, iar 75% dintre judecătorii instanței supreme îndeplinesc deja condițiile și România va pierde 230 de milioane de euro din PNRR sau, în cel mai bun caz, îi va primi cu 2 ani întârziere. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lege
pensii speciale
magistrați
65 ani
60 ani
85%
venituri
deputați