Autoritățile publice din cadrul Forțelor Sistemului Național de Apărare (MApN, MAI și serviciile de informații) ar putea căpăta posibilitatea legală de a angaja fiecare până la 10 oameni, care să se ocupe de achizițiile de armament ale României prin intermediul instrumentului UE de împrumut ″Acțiunea pentru securitatea Europei″ (SAFE), menit să consolideze industria europeană de apărare, inclusiv prin achiziții în comun ale mai multor state membre ale Uniunii, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Asta prin excepție de la legislația românească a austerității, care stipulează că, în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2026, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare și inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii.

″(...) se propune instituirea unei excepții (...), în sensul reglementării posibilității de ocupare prin concurs sau examen a posturilor vacante din compunerea și subordinea nemijlocită a Direcției generale pentru armamente din Ministerul Apărării Naționale, respectiv din celelalte autorități publice din cadrul Forțelor Sistemului Național de Apărare, în limita a câte 10 posturi, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate″, se arată în document.
Argumentul este că, pentru realizarea și derularea achizițiilor asociate programelor de înzestrare prin utilizarea instrumentului SAFE, este necesară asigurarea unei resurse umane calificate, ce nu poate fi atrasă în prezent din cauza restricțiilor menționate.
″De asemenea, pentru optimizarea demersurilor necesare în cazul deplasărilor în străinătate, efectuate în scopul inițierii și/sau derulării achizițiilor din domeniile apărării și securității, este necesară instituirea unei excepții de la prevederile art. IV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât delegațiile Ministerului Apărării Naționale, respectiv ale celorlalte autorități publice, să poată depăși 2 persoane în cazul deplasărilor în străinătate efectuate în scopul inițierii și/sau derulării achizițiilor din domeniile apărării și securității, cu aprobarea ministrului sau a conducătorului autorității publice respective″, mai scrie în sursa citată.

Acolo se mai menționează că, la achizițiile efectuate prin instrumentul SAFE, va putea fi aplicată procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
O altă excepție la legislația în vigoare propusă este ca, pentru proiectele propuse în cadrul instrumentului de finanțare SAFE, Parlamentul României, prin comisiile reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională, să se pronunțe cu privire la solicitarea de aprobare prealabilă în termen de 20 zile de la primirea acesteia, netransmiterea aprobării în termenul menționat urmând să constituie aprobare tacită, care va da dreptul autorității contractante să inițieze procedura de atribuire.

În plus, achizițiile prin SAFE vor fi scutite de la regula efectuării prealabile a unei analize privind necesitatea impunerii obligației de cooperare tehnologică și industrială (offset).
Legislația europeană a SAFE stipulează că livrările, achizițiile intracomunitare și importurile de produse din domeniul apărării sau de alte produse utilizate în scopuri de apărare, care sunt efectuate în temeiul unor contracte care rezultă din achiziții publice sprijinite de instrumentul SAFE, sunt scutite de TVA, cu drept de deducere a taxei achitate în etapa anterioară.

Instrumentul SAFE constă în împrumuturi în valoare totală de până la 150 miliarde euro care vor fi acordate țărilor membre UE care se înscriu în program, inclusiv pentru achiziții comune.
″Astăzi, la Constanța, împreună cu Ursula von der Leyen, Andrius Kubilius, Nicușor Dan și Oana Țoiu, am discutat despre cum întărim securitatea Europei pe Flancul Estic. Programul SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, va permite achiziții comune europene pentru o înzestrare modernă și, pentru o parte dintre aceste echipamente contractate, deschiderea de capacități de producție chiar în România. Asta înseamnă investiții directe, locuri de muncă și o industrie de apărare mai puternică.
Am discutat despre finanțare europeană pentru dezvoltarea unei noi dane militare, dedicată navelor NATO și românești - un pas esențial pentru securitatea Mării Negre. De asemenea, extinderea bazei Mihail Kogălniceanu, care devine un hub major pentru NATO, va aduce beneficii economice și logistice uriașe pentru România″, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, cu ocazia vizitei în România a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.