România va trimite mâine la Bruxelles documentul-cheie cu care vrea să convingă Comisia Europeană să accepte amânarea cu 5 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia și a exploatărilor miniere care le alimentează cu combustibil, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Este vorba de Studiul de adecvanță a sistemului energetic național (SEN) pentru orizontul 2030, în noul context legislativ european privind tranziția către energia regenerabilă, despre care Profit.ro a relatat aici și aici.

″România mai are 4 luni până în momentul în care, conform angajamentelor luate de statul român acum 4-5-6 ani, trebuie să-și închidă atât minele, cât și termocentralele pe cărbune. În momentul de față, aștept în cursul acestei zile o formă finală a unui studiu intermediar asupra impactului închiderii minelor și termocentralelor asupra securității energetice a României. Negocierile pe care le-am început cu cei din Comisia Europeană vizează date tehnice foarte clare.
Urmează ca, în cursul zilei de mâine, după o discuție cu premierul României, căruia o să-i prezint datele respectivului studiu, să-l transmit și celor de la Comisia Europeană și să analizăm foarte clar cum, în această etapă, să oprim închiderea acestor mine și să păstrăm în continuare deschise termocentralele pe cărbune″, a spus Ivan.

Termenul tehnic ″adecvanță″ înseamnă "capacitatea sistemului electroenergetic de a satisface în permanență cererile de putere și energie ale consumatorilor, luând în considerare ieșirile din funcțiune ale elementelor sistemului, atât cele programate, cât și cele rezonabil de așteptat a se produce neprogramat".
″Din perspectiva mea, într-o analiză socială, economică și strategică a României, vom face o analiză asupra zăcămintelor din județele în care avem această concentrație a cărbunelui – antracit, huilă, lignit – pentru a vedea foarte clar dacă există posibilitatea de prelungi până în 2030, pentru că asta e ținta noastră, să păstrăm exploatarea minieră și să avem în continuare termocentralele pe cărbune, pentru ca în acest timp să construim centralele bazate pe gaze care să preia sarcina de producție a energiei electrice″, a precizat ministrul.

″Pe de altă parte, consider strategic pentru România să pună în calcul cum am putea exploata în continuare aceste resurse, ca să menținem activitatea economică în aceste zone și să punem în calcul că ele pot să fie exportate. Am făcut o analiză cu colegi miniștri ai Energiei din regiune, care au nevoie de cărbune în continuare. Mă uit la Germania, la Polonia, și am văzut acolo redeschiderea activității miniere de exploatare a cărbunelui. Și cred că și România, din punct de vedere economic, pentru a salva acele zone care au o tradiție de zeci de ani în extracția cărbunelui, să poată în continuare să-și desfășoare activitatea și oamenii să poată să aibă un job bine plătit la ei acasă. (...)
Acesta este viziunea mea pe termen scurt, mediu și lung: unu - să salvăm închiderea atât a exploatării miniere, cât și a termocentralelor; doi - să le păstrăm în activitate până când le vom locui cu centrale pe gaz; trei - acolo unde există zăcăminte, cred că România poate să fie o țară care să producă cărbune, să-l exporte și fără să aibă o amprentă de CO2 asupra țării noastre.″, a conchis Bogdan Ivan.