Mihai Ghyka, descendent al lui Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, și fost președinte și manager general al Bergenbier Romania, iar ulterior director comercial pe segmentul rezidențial al Vodafone Romania, urmează să părăsească Ministerul Culturii.
Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a declarat într-un interviu acordat News.ro că secretarul de stat Mihai Ghyka urmează să părăsească instituția, unul dintre motive, spune demnitarul, fiind acela că nu a dorit să se ocupe exclusiv de campania ”Cumințenia Pământului”.
”Domnul Ghyka va pleca și încerc să găsesc soluții. Deocamdată, sunt în căutarea unei propuneri de secretar de stat, dar aștept și ca domnul Ghyka să îl vadă pe prim-ministru și să își depună mandatul. Trebuie să aibă și o discuție cu el, nu doar cu mine”, a declarat Corina Șuteu.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Corina Șuteu a motivat dorința lui Mihai Ghyka de a părăsi instituția ca urmare a faptului că nu a dorit să se ocupe exclusiv de proiectul ”Cumințenia Pământului”.
”Domnul Ghyka a făcut parte din echipa domnului Alexandrescu. Dumnealui s-a ocupat foarte mult de proiectul «Cumințenia Pământului», dar nu a vrut să se ocupe doar de acesta, pe care eu îl consider foarte mare, unul care necesită mult efort”, a mai afirmat ministrul Culturii.
În plus, ea menționează că nici Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii și nici Mihai Ghyka nu au dorit să se ocupe de campania de subscripție publică pentru opera lui Constantin Brâncuși.
”Adevărul este acesta - și eu am fost șocată - Vlad Alexandrescu a refuzat să se ocupe de proiect, Mihai Ghyka la fel. Eu am rugat Guvernul să ne ajute. Prim-ministrul chiar mi-a spus că ar fi gata să creeze încă un post de secretar de stat doar pentru asta. Realitatea este că această campanie a «Cumințeniei» este enormă. Ca ministru, am altă abordare față de Vlad Alexandrescu. Mai întâi văd ce resurse am, apoi fac lucruri”.
În același interviu, Corina Șuteu a afirmat că procesul de subscripție este extrem de valoros și, fără a putea oferi o cifră a donatorilor înregistrați până la acest moment, a spus că această campanie este un succes prin subiectul ei.
”Mi se pare că este un proces de reatingere a unei zone uitate în societate”, a mai afirmat în același interviu ministrul Culturii.
Contactat de News.ro, Mihai Ghyka a spus: ”Deocamdată, nu mi-am depus demisia. Voi avea o discuție cu prim-ministrul”.