Uniunea Europeană se află într-o cursă contra-cronometru pentru a evita noile tarifele de 30% pe care președintele american Donald Trump intenționează să le impună începând cu 1 august. În timp ce Washingtonul joacă dur și refuză o amânare a termenului-limită, blocul comunitar își articulează o strategie în patru puncte pentru a răspunde ”jocului de-a șoarecele și pisica” inițiat de Casa Albă, relatează CNBC.
Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat joi că Uniunea este ”foarte dornică” să ajungă la o înțelegere, iar Bruxellesul ar căuta modalități de a reduce atât tarifele, cât și barierele netarifare criticate de administrația Trump, scrie News.ro.
Surse europene au confirmat că o parte esențială a planului este o ofertă de compromis: reducerea taxelor UE de 10% la importurile de automobile americane, cu condiția ca Washingtonul să coboare tarifele proprii din sectorul auto, impuse anterior la 25%, sub pragul de 20%.
Potrivit Financial Times, această reducere reciprocă de tarife ar putea servi drept cheie de compromis pentru un cadru comercial mai stabil. Comisia Europeană a refuzat să comenteze oficial informația, semn că negocierile sunt încă în desfășurare.

Între timp, impactul tarifelor americane începe deja să se reflecte în profiturile companiilor europene.
Volvo Cars, unul dintre cei mai expuși producători auto la taxele impuse de SUA, a raportat joi o scădere semnificativă a profitului operațional în al doilea trimestru. Producătorul suedez a descris mediul actual ca fiind ”provocator”, iar analiștii se așteaptă la un sezon de raportări financiare dificil în întreaga industrie auto europeană.
Michal Baranowski, secretar de stat polonez în Ministerul Dezvoltării Economice, a detaliat strategia blocului comunitar într-un interviu pentru CNBC:
1.Negocieri sincere cu oficialii americani;
2.Pregătirea unor contramăsuri comerciale, inclusiv retalierea pentru tarifele aplicate deja la oțel și aluminiu, și un pachet de tarife reciproce în valoare de 72 miliarde euro;
3.Consultări cu alte state afectate de tarifele SUA, fără coordonare oficială, dar cu schimb de informații;
4.Consolidarea competitivității europene, ca măsură de protecție pe termen mediu.
Baranowski a subliniat că relația transatlantică este ”cea mai importantă relație economică” pentru SUA, iar riscurile sunt simetrice de ambele părți. Vizita recentă a negociatorului-șef al UE, Maros Sefcovic, la Washington, marchează o ultimă tentativă de a bloca impunerea noilor tarife, într-un moment în care piața auto europeană este deja fragilizată.
Valoarea schimburilor comerciale UE–SUA s-a ridicat anul trecut la 1,68 trilioane euro (aproximativ 4,6 miliarde euro pe zi), reprezentând aproape o treime din comerțul global și 43% din PIB-ul mondial.
Trump a criticat în repetate rânduri relația comercială cu UE, invocând surplusul comercial european în raport cu SUA. Pentru Uniunea Europeană, miza este uriașă. Pentru Trump, jocul e riscant. Dar cu fiecare zi care trece fără un acord, probabilitatea unei escaladări tarifare se transformă din amenințare în realitate iminentă.