Putin a spus că încercările de asociere ale Kievului cu UE au stat la originea situației actuale din Ucraina, scrie News.ro. "Au început să intensifice confruntarea cu Rusia, care continuă și astăzi. Cred că se apropie de final, dar situația rămâne gravă", a răspuns el când a fost întrebat dacă ajutorul occidental acordat Ucrainei merge prea departe.
Președintele rus a declarat, de asemenea, că nu se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski decât după ce va fi încheiat un acord de pace durabil.
Invazia Rusiei din 2022 asupra Ucrainei a declanșat cea mai gravă criză din relațiile dintre Rusia și Occident de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când mulți se temeau că lumea se află în pragul unui război nuclear.
Putin a vorbit la Kremlin după ce Rusia a organizat cea mai restrânsă paradă de Ziua Victoriei din ultimii ani. Sărbătoarea națională din 9 mai celebrează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial și aduce un omagiu celor 27 de milioane de cetățeni sovietici care au pierit în război.
Însă în cei peste patru ani de război din Ucraina - mai mult decât a durat al Doilea Război Mondial - victoria n-a venit pentru Rusia.
În război au fost uciși sute de mii de oameni și zone întregi din Ucraina au ajuns ruine. De asemenea s-a secătuit economia Rusiei. ăaguba agresorului fiind estimată la 3.000 de miliarde de dolari. În același timp, timp ce relațiile Rusiei cu Europa sunt mai proaste decât în orice moment din istorie.
Financial Times a scris joi că liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru posibile discuții cu Moscova. Întrebat dacă este dispus să poarte discuții cu europenii, Vladimir Putin a spus că persoana pe care o preferă este fostul cancelar german Gerhard Schroeder. "Pentru mine personal, fostul cancelar al Republicii Federale Germania, domnul Schroeder, este de preferat", a spus Putin.
Kremlinul a declarat că guvernele europene ar fi cele care trebuie să facă primul pas pentru reluarea dialogului, întrucât acestea au fost cele care au întrerupt contactul cu Moscova în 2022, după începerea războiului din Ucraina.















