Trei cazuri de gripă cu virus AH1 și un caz de gripă cu virus A nesubtipat au fost deja înregistrate de la începerea sezonului rece, potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Health.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Detalii sunt disponibile AICI
În același timp, până la 4 noiembrie au fost vaccinate antigripal doar 517.126 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
De asemenea, în perioada 29 octombrie - 4 noiembrie au fost înregistrate la nivel național șapte cazuri de gripă clinică, arată Agerpres.
La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, infecții virale ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 82.493, cu 10,2% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 10,6% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară.