Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că, în ultimele 24 de ore, alte 17.846 de persoane au fost vaccinate, numărul total ajungând astfel la 76.400. În același interval, au fost înregistrate 62 de reacții comune și minore, iar alte cinci reacții sunt în curs de investigare.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit CNCAV, din datele puse la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, reiese că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (prima administrare) 17.846 de persoane, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială Astfel, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu 27 decembrie 2020, prima administrare) a urcat la 76.400.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat, la nivelul centrelor de vaccinare, 62 de reacții comune și minore, dintre care 27 reacții de tip local și 35 de reacții generale.
CITEȘTE ȘI eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România În total, din 27 decembrie, la nivelul centrelor de vaccinare s-au raportat 264 de reacții comune și minore, dintre care: 119 reacții locale cu durere la locul injectării; 145 de reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
"Menționăm că alte 5 reacții sunt în curs de investigare", a transmis CNCAV.
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 - 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.