Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), SOS România și Partidul Oamenilor Tineri (POT) au depus opt dintre contestații, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare și afectarea stării economice a românilor.
”Puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului și a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept”, a transmis AUR. Cea de-a noua sesizare a fost depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție și vizează legea prin care sunt modificate condițiile de pensionare pentru magistrați, scrie News.ro.

Curtea Constituțională a României se reunește în ședință, miercuri, de la ora 10.00, având pe ordinea de zi mai multe dosare care vizează legile din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
În total, este vorba despre nouă dosare, majoritatea constestațiilor fiind depuse de către AUR, SOS România și POT.
Acestea vizează:
- Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome;
- Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
- Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.
”Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă (asumarea răspunderii - n.r.) arată un tablou alarmant: încălcări constituționale de o gravitate excepțională, un atac sistematic asupra separației puterilor în stat și o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului”, a transmis AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, ”invocarea «urgenței» pentru justificarea procedurii excepționale reprezintă o minciună instituțională”.
”Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acționeze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenței și folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituțională și o sfidare a principiului bunei-credințe”, se mai arată în comunicatul citat.
Formațiunea speră ca ”judecătorii Curții Constituționale să respingă în integralitate aceste proiecte și să transmită un semnal ferm că democrația românească nu poate fi desființată prin artificii legislative”.
”România nu poate fi împinsă spre autoritarism de un guvern care confundă responsabilitatea cu abuzul de putere”, a mai transmis AUR.

Formațiunea a depus și patru moțiuni de cenzură după asumarea răspunderii în Parlament pentru cinci pachete de măsuri, însă acestea nu au trecut de votul parlamentarilor.
Sesizarea depusă de ICCJ
Judecătorii Curții supreme consideră, de asemenea, că ”statutul constituțional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanție esențială a statului de drept, a democrației, care nu poate fi desconsiderat”.

Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru legea care schimbă condițiile de pensionare în cazul magistraților, una dintre cele cinci legi adoptate prin aceastră procedură.
Legea prevede că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.