Națiunile europene doresc să cheltuiască mult pentru artilerie, rachete și drone, dar angajamentele costisitoare privind pensiile militare riscă să restrângă aceste planuri ambițioase, comentează miercuri agenția Reuters pe baza unor date noi despre bugetele pentru apărare ale membrilor NATO.
Statele europene din alianță se grăbesc să își crească cheltuielile pentru echipamente militare, sub amenințarea Rusiei pe flancul de est, concomitentă cu incertitudinile privind implicarea pe termen lung a președintelui american Donald Trump în apărarea Europei, scrie Agerpres.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Pentru mai mult de zece țări membre ale NATO, ale căror cheltuieli militare au fost analizate de Reuters, pensiile constituie o mare parte din bugetele pentru apărare - o parte în general trecută cu vederea.
Fondurile respective ar putea fi redirecționate către capacitatea de luptă, dar experții avertizează că orice tăieri ale pensiilor generoase ar îngreuna recrutarea de efective noi.
Camille Grand, fost asistent pentru investițiile în apărare al secretarului general al NATO, arată că 'o parte care nu este nesemnificativă din ceea ce se acceptă drept cheltuieli pentru apărare nu produce nicio capacitate, nici forțe noi, nimic, însă este rezervată pentru pensii'.
Trump este iritat de eșecul istoric al națiunilor europene de a atinge o țintă de 2% din produsul intern brut cheltuite pentru forțele armate, în sprijinul apărării colective, și cere acum creșterea pragului respectiv la 5%.
În prezent, 23 din cele 32 de state aliate îndeplinesc obiectivul de 2%, față de numai șase în 2021, dar regulile care permit guvernelor să includă pensiile militare în cheltuielile respective distorsionează imaginea. NATO nu publică cheltuielile pentru pensii ale fiecărui stat, iar 30 dintre țările membre sunt europene.

Reuters a sintetizat însă date raportate de 13 țări membre NATO - 11 din Europa, plus SUA și Canada - fie în bugetele naționale, fie la ONU.
Belgia, Bulgaria și Italia alocă pentru pensii aproape câte 20% din bugetele apărării, iar Franța, cu aproape 16%, nu este mult în urmă.
Povara pensiilor respective este relativ redusă, de 11,5%, în Germania - care prezintă astfel o imagine ceva mai bună, având în vedere istoricul său complex care a generat o reticență față de militarizare; capacitățile sale în acest domeniu sunt însă în creștere. Ministerul Apărării de la Berlin nu a dorit să comenteze, menționează Reuters.
Procentul mediu din bugetele apărării alocat pensiilor în cele 13 țări analizate de agenție este de 12%. Opt din cele 11 state europene au atins anul trecut obiectivul de 2% din PIB pentru apărare.

Deși cheltuielile NATO au crescut, unii membri sunt încă rămași în urmă. Belgia, Italia și Spania s-au angajat să ajungă la nivelul respectiv anul acesta, înaintea summitului de la Haga al alianței, din 24-25 iunie, când Trump vrea un acord pentru 5%.
După cum a informat Reuters săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus țărilor aliate să crească bugetele militare la 3,5% din PIB și să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli legate de securitate în sens mai larg, pentru a îndeplini cerințele președintelui american.
Însă, în timp ce la nivel național se dezbate creșterea cheltuielilor, statele trebuie să se asigure că obiectivul este într-adevăr creșterea capacității de luptă, avertizează Armin Steinbach, membru în grupul de reflecție Bruegel din Bruxelles. 'Dacă mare parte din bani merge către salarii sau pensii, nu este o investiție productivă', a arătat el.
Reuters apreciază că nu va fi ușor.
Ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti, a afirmat luna trecută că este 'conștient acut' de necesitatea creșterii cheltuielilor, dar a adăugat că guvernul de la Roma, care în prezent nu raportează pensiile drept cheltuieli pentru forțele armate, își va schimba contabilitatea pentru a reflecta costurile respective, în încercarea de a corespunde așteptărilor NATO. Italia a raportat Organizației Națiunilor Unite că în 2023 a cheltuit 5,2 miliarde de euro pentru pensiile militare, adică 18% din cheltuielile militare totale.
Franța, ale cărei speranțe de întărire a apărării sunt limitate de deficitul bugetar uriaș, ajunge la ținta de 2% numai cu tot cu pensiile. Fără acestea, nivelul de anul acesta al celei de-a patra armate din NATO ca mărime ar fi de numai 1,7%. Bugetul apărării pe 2025 include 9,5 miliarde de euro pentru pensii, cu mult mai mult decât cele 5,7 miliarde direcționate către menținerea arsenalului nuclear aerian și de pe submarine.
Spre deosebire de aliații europeni, confruntați în multe cazuri cu poveri exagerate legate de pensii, Statele Unite, care au cea mai mare armată din NATO, cheltuiesc pentru pensii 8,5% din bugetul apărării. Washingtonul direcționează mare parte din costurile pensiilor către alte structuri din guvern, limitând astfel impactul direct asupra cheltuielilor militare. Din cele 72 de miliarde de dolari plătite anul trecut de fondul de pensii militare, doar 24 de miliarde au provenit direct din bugetul ministerului apărării; restul a fost generat din venituri ale investițiilor sau din subvenția Trezoreriei, arată raportul de audit al fondului. Casa Albă nu a răspuns unei solicitări din partea Reuters de a comenta.

Unele țări europene, cum ar fi Belgia, par gata să abordeze direct problema pensiilor. Guvernul de la Bruxelles are în vedere creșterea treptată a vârstei de pensionare a militarilor până la 67 de ani, de la 56 de ani în prezent. Nici ministerul belgian al apărării nu a comentat.
Condițiile și sumele pentru pensionare diferă de la o țară la alta, dar pensionarea la vârste mai mici decât civilii este unul din stimulentele pentru militari în multe cazuri, iar reformele care ar putea amenința aceste avantaje - considerate de mulți de neatins - s-ar putea dovedi dificile.
Emmanuel Jacob, președintele organizației Euromil de sprijin pentru drepturile militarilor europeni, afirmă că există o limită până la care pot fi restrânse avantajele pentru militari. 'Dacă nu investești în bărbații și femeile din forțele armate, până la urmă vei avea o mare parcare plină de tancuri foarte frumoase, dar pe nimeni pentru a le folosi', își explică el punctul de vedere.