EXCLUSIV FOTO Șpăgi notate pe plic ca evidență. Detalii din cazul de corupție de la uzinele românești de armament

Directorii generali ai Uzinelor Mecanice București și Plopeni și directoarea comercială a uzinei din Plopeni au fost reținuți de DNA într-un dosar de luare de mită. Procurorii susțin că aceștia ar fi primit bani pentru atribuirea și derularea unor contracte de mentenanță, materiale și servicii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV FOTO Șpăgi notate pe plic ca evidență. Detalii din cazul de corupție de la uzinele românești de armament

Evidența șpăgilor, scrisă pe plic. Sursa: DNA

La domiciliul directorului Uzinei Mecanice Plopeni au fost găsite sume în lei și valută de aproximativ 500.000 de euro, scrie DNA într-un comunicat căruia i-a atașat și imagini.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Mihai Rafiu, directorul general al Uzinei Mecanice București, a lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, și a Lilianei Sorescu, director comercial al aceleiași uzine.

Instituția a confirmat pentru Profit.ro că a găsit plicuri pe care erau trecute sume și destinații sau surse "ca să nu se amestece”. 

De asemenea, procurorii ar fi găsit ceasuri și sume împărțite pe sertare, tot pentru o ordine a ”plăților”, au spus pentru Profit.ro surse din DNA.

VEZI MAI JOS FOTO

A fost reținut și V.M., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, acuzat de complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată. Cei patru urmează să fie prezentați Tribunalului București, vineri, 24 iulie 2026, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

FOTO Zonă cu istoric industrial, transformată în unitate de producție de energie verde. Electro-Alfa International începe lucrările la un nou parc fotovoltaic, de peste 34 milioane lei CITEȘTE ȘI FOTO Zonă cu istoric industrial, transformată în unitate de producție de energie verde. Electro-Alfa International începe lucrările la un nou parc fotovoltaic, de peste 34 milioane lei

Directorul Uzinei Mecanice București ar fi primit 48.000 de lei

Mihai Rafiu este acuzat de luare de mită în formă continuată, procurorii indicând 12 acte materiale.

EXCLUSIV FOTO Șpăgi notate pe plic ca evidență. Detalii din cazul de corupție de la uzinele românești de armament

EXCLUSIV FOTO Șpăgi notate pe plic ca evidență. Detalii din cazul de corupție de la uzinele românești de armament

EXCLUSIV FOTO Șpăgi notate pe plic ca evidență. Detalii din cazul de corupție de la uzinele românești de armament

În perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, acesta ar fi primit de la V.M., direct sau prin intermediul unei alte persoane, 48.000 de lei, în 12 tranșe a câte 4.000 de lei.

PREMIERĂ Decizie majoră NATO pentru România. Un proiect fără precedent: Conductele de combustibil construite în perioada Războiului Rece în vestul Europei vor fi prelungite până în Est. Reacția lui Nicușor Dan CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Decizie majoră NATO pentru România. Un proiect fără precedent: Conductele de combustibil construite în perioada Războiului Rece în vestul Europei vor fi prelungite până în Est. Reacția lui Nicușor Dan

Banii ar fi fost primiți în legătură cu inițierea unor proceduri de achiziție, derularea contractelor dintre Uzina Mecanică București și firmele administrate în fapt de V.M., precum și cu aprobarea plății facturilor emise de acestea.

Directorul Uzinei Mecanice Plopeni, acuzat că a primit 25.900 de lei

Tiberiu Alexandru Pîrvu este acuzat de luare de mită în formă continuată, în trei acte materiale.

Potrivit DNA, în perioada mai – iulie 2026, acesta ar fi primit direct de la V.M. suma totală de 25.900 de lei, în trei tranșe.

Banii ar fi fost dați pentru aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate de Uzina Mecanică Plopeni cu firmele controlate în fapt de V.M.

În urma perchezițiilor din 23 iulie 2026, procurorii au găsit la domiciliul lui Pîrvu sume de bani în lei și valută în valoare totală de aproximativ 500.000 de euro.

VIDEO Nou drum expres gata să fie deschis în România. Brăila - Galați a ajuns la aproape 97% CITEȘTE ȘI VIDEO Nou drum expres gata să fie deschis în România. Brăila - Galați a ajuns la aproape 97%

Banii au fost ridicați în vederea instituirii sechestrului.

Directoarea comercială ar fi primit lei și dolari

Liliana Sorescu este acuzată de două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată. În cursul anului 2026, aceasta ar fi cerut și primit de la V.M., în mai multe tranșe, suma totală de 24.250 de lei.

Banii ar fi fost primiți pentru lansarea comenzilor către societățile administrate de acesta și îndeplinirea formalităților necesare recepției bunurilor livrate. Într-un caz separat, în februarie 2026, Liliana Sorescu ar fi primit 3.800 de dolari de la reprezentantul unor firme aflate în relații contractuale cu Uzina Mecanică Plopeni.

Suma ar fi fost oferită tot în legătură cu lansarea comenzilor și recepția bunurilor livrate.

Ulterior, directoarea comercială ar fi susținut că bancnotele primite erau false. În perioada 15 mai – 29 iunie 2026, aceasta ar fi primit de la aceeași persoană, prin intermediul lui V.M., încă 17.200 de lei, reprezentând echivalentul celor 3.800 de dolari.

Contracte de mentenanță, materiale și servicii

Contractele încheiate de cele două uzine cu societățile administrate sau reprezentate de persoanele implicate aveau ca obiect în principal servicii de mentenanță, achiziția de materiale și alte prestări de servicii.

FOTO Postare pe Facebook ștearsă de Guvernul României: Tinerii sunt susținuți de stat să își găsească un loc de munca. \ CITEȘTE ȘI FOTO Postare pe Facebook ștearsă de Guvernul României: Tinerii sunt susținuți de stat să își găsească un loc de munca. "Prima de stabilitate va fi de 1.000 de lei lunar" UPDATE Postare repusă după mediatizare

DNA precizează că ancheta continuă și față de alte persoane. Punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea nu înlătură prezumția de nevinovăție.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2348 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5974 +0.0102+0.22 %
1 GBP6.1215 -0.0135-0.22 %
1 CHF5.6297 -0.0015-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite