Acestea nu afectează în prezent capacitatea de rezistență a pasarelei.
Lucrările sunt executate de Infratrust SRL și au început pe 17 iunie 2026. Termenul prevăzut în contract este 17 decembrie 2026, însă reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au declarat pentru Bucuresti.ro că intervențiile ar urma să fie încheiate în luna noiembrie, înainte de deschiderea târgului de Crăciun din parc.
Valoarea contractului este de 3,55 milioane de lei, fără TVA.
Pasarela a fost construită în perioada 2013-2014 și are o lungime totală de 191 metri. Este o structură hobanată cu un singur pilon și 10 perechi de hobane, iar zona pietonală are o lățime de 7 metri.
Ce probleme au fost găsite la pod
Potrivit expertizei tehnice care a stat la baza lucrărilor, grinzile principale ale podului sunt în stare bună. Au fost însă găsite mai multe probleme la elementele metalice și la infrastructură.
Una dintre acestea este degradarea stratului de protecție de pe partea inferioară a grinzilor, în special din cauza excrementelor de pasăre.
La capetele podului sunt zone în care grinzile au prins rugină. Într-unul dintre capete, grinzile principale ajung în contact cu pământul, ceea ce afectează modul în care sunt preluate eforturile în structură și favorizează apariția ruginii.
Sursa foto: Bucuresti.ro
Și tabla perforată care susține pardoseala din scânduri are pe alocuri urme de rugină, în special în zonele în care este prinsă de structură.
La fundația pilonului au fost constatate degradări de suprafață pe anumite porțiuni, iar betonul de pantă de pe lateralele fundației este degradat. Șuruburile de fixare prezintă, la rândul lor, mici urme de rugină.
Pe hobane au fost găsite zone cu depuneri și rugină, iar la baza pilonului există graffiti peste stratul de protecție.
Sursa foto: Bucuresti.ro
Deși expertiza a identificat mai multe degradări, expertiza nu indică o problemă privind capacitatea de rezistență a pasarelei.
Podul a fost proiectat pentru încărcări generate de oameni, iar documentația estimează că poate suporta în prezent o încărcare de până la 500 kg/mp în cazul unei aglomerări de persoane. Expertiza nu constată o reducere a capacității de rezistență.
Prin urmare, intervenția este una de întreținere și reparație a unor degradări apărute la elementele metalice, la fundație și la alte componente ale pasarelei, nu o consolidare determinată de faptul că structura nu ar mai putea suporta încărcările pentru care a fost proiectată.
Sursa foto: Bucuresti.ro
Podul va fi protejat cu plasă și ultrasunete
Contractul prevede lucrări la banchetele culeelor și aparatele de reazem, reparații la betonul radierului pilonului, injectarea fisurilor, aplicarea unor mortare speciale și a unei hidroizolații lichide în zonele aflate în contact cu terenul.
Pilonul metalic va fi, la rândul său, spălat pe toată înălțimea. Zonele cu rugină și excremente de pasăre vor fi curățate, grunduite și revopsite. De asemenea, vor fi verificate cele 24 de șuruburi de la baza pilonului.
O altă intervenție importantă vizează terenul de sub pod. Acesta va fi corectat și reprofilat astfel încât să nu mai existe contact între pământ și elementele suprastructurii. În zona culeelor vor fi amenajate și rigole pentru scurgerea apelor.
Sursa foto: Bucuresti.ro
Lucrările prevăd și o soluție pentru a împiedica păsările să pătrundă în anumite zone ale structurii.
Mai exact, spațiile de sub structura metalică a podului, în zona plăcilor de legătură dintre grinzi, vor fi închise cu o plasă deasă. În plus, documentația prevede instalarea unui sistem cu ultrasunete pentru îndepărtarea păsărilor.
Zonele cu de rugină și excremente de pasăre vor fi curățate mecanic până la luciul metalic, după care vor fi grunduite și revopsite.
De asemenea, constructorul trebuie să:
-
spele sub presiune întregul tablier metalic;
-
aplice grund și două straturi de vopsea în zonele în care protecția anticorozivă este degradată;
-
curețe hobanele pe toată lungimea lor;
-
verifice prinderile tablierului și continuitatea hobanelor;
-
refacă stratul protector acolo unde acesta este degradat;
-
curețe panourile de sticlă ale parapetului;
-
închidă spațiile dintre panourile de sticlă din zona cutiilor pentru utilități;
-
repoziționeze, recondiționeze sau înlocuiască elementele compozite degradate de pe calea de circulație;
Primăria Sectorului 6: „Intervențiile vor fi finalizate în maximum o lună”
Primăria Sectorului 6 a transmis că lucrările aflate în desfășurare au caracter de întreținere și mentenanță.
În această etapă, intervențiile se concentrează inclusiv asupra sistemelor de ancoraj. Acestea sunt curățate, sunt îndepărtate acumulările de apă și pământ, iar elementele sunt unse și protejate. Ulterior, acestea urmează să fie revopsite și protejate cu elemente metalice. Primăria estimează că această etapă va fi încheiată în aproximativ o lună.
Contractul prevede însă un termen de finalizare până la 17 decembrie 2026. Primăria Sectorului 6 susține că lucrările ar urma să fie terminate mai devreme, în luna noiembrie, astfel încât podul să fie disponibil înainte de începerea târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
„Lucrările la podul hobanat din Parcul Drumul Taberei sunt în desfășurare și au caracter de întreținere și mentenanță. În această etapă se intervine asupra sistemelor de ancoraj: acestea sunt curățate, se elimină acumulările de apă și pământ, se fac operațiunile de ungere și protecție, iar ulterior elementele vor fi revopsite și protejate cu elemente metalice. Estimăm că intervențiile vor fi finalizate în maximum o lună”, a transmis Primăria Sectorului 6.
În perioada lucrărilor, circulația pietonilor atât pe pod, cât și pe sub acesta nu este permisă.
Sursa foto: Bucuresti.ro
Parcul Drumul Taberei, cunoscut pe vremuri drept Parcul Mogioroș, este cel mai mare parc din Sectorul 6, cu o suprafață de 114.811 mp.
În centrul lui, se află un lac artificial de agrement, cu o suprafață de 1,2 hectare și o adâncime de un metru. Lacul este secat pe timp de iarnă.
În parc există și Serele Drumul Taberei, unde vizitatorii pot veni să vadă, pe tot parcusul anului, plante exotice.
Parcul are terenuri de sport, reamenjate în 2022: terenurile de baschet și volei au o suprafață sintetică modulară Sport Court PowerGame+, ceritificată de către federațiile internaționale de baschet (FIBA) și volei (FIVB), iar cel de handbal, din tartan, și el certificat de IHF. Mai există și un teren de fotbal, lângă cele trei reabilitate.
În Parcul Drumul Taberei, s-au organizat, de-a lungul timpului evenimente importante pentru Sectorul 6: West Side Christmas Market, Cinema Sub Stele, Camp Run. În plus, pe scena-amfiteatru se țin diverse spectacole, printre care și teatru pentru copii.
Parcul este unul din cele patru din sector unde se găsește o căsuță cu cărți, care pot fi împrumutate gratuit de oameni și unde se pot dona volume.















