Meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece începând de duminică seară, de la ora 23:00, și până marți dimineață la ora 10:00. De asemenea, până vineri, 26 martie, vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Meteorologii au emis o informare valabilă în intervalul 21 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 10:00, fenomenele vizate fiind: precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor”În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior. Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane”, conform ANM.
Vântul va prezenta intensificări locale și temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.
Până vineri, 26 martie, vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților.
Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.