Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anticipează că școlile s-ar putea redeschide la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, el urmând să aibă o discuție miercuri cu ministrul Educației.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Poate sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educației, în care să stabilim niște protocoale pentru revenirea în școli", a declarat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3, întrebat când s-ar putea deschide școlile.
CITEȘTE ȘI Sfatul lui Dragoș Anastasiu pentru turiști: Faceți rezervări, plătiți avansuri și încheiați contracte cu anulare gratuită a sejurului. Sunt reduceri pentru cei ce rezervă acumEl a spus că trebuie stabilit cum pot intra copiii în școli, dacă vor învăța în mai multe schimburi schimburi decât înainte, precum și alte amănunte.
"Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puține ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea și măscuțe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim și le vom adapta la nevoile momentului", a mai spus Nelu Tătaru.