Populația României, calculată după domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2020 la 22,142 milioane de persoane, în scădere cu 0,1% față de aceeași perioadă din 2019, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Datele oficiale relevă faptul că, din totalul populației, 12,492 milioane de persoane aveau domiciliul în mediul urban (56,4%), în scădere cu 0,5% raportat la perioada de referință, în timp ce persoanele de sex feminin sunt majoritare (51,2% din total, la nivel național).
CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție: OMV Petrom SA scoate la vânzare mai multe proprietăți de interes în București și în țarăDe altfel, la 1 iulie 2020, populația feminină era de 11,328 milioane de persoane, cu aproape 5.000 mai mică față de aceeași dată a anului precedent, scrie Agerpres.
Totodată, procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2019, prin creșterea cu 0,5 puncte procentuale a ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste) și, în același timp, se remarcă menținerea la același nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0 - 14 ani).
CITEȘTE ȘI Mazars lansează o nouă filozofie de brandIndicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).
CITEȘTE ȘI Studiul EY ”Revenirea la muncă. Noile condiții”: 60% dintre angajatori consideră că afacerea lor se află într-o „mare dificultate” din cauza Covid-19De asemenea, vârsta medie a populației a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2019, iar vârsta mediană s-a situat la 42,1 ani, în creștere cu 0,4 ani la nivel comparativ.
Potrivit sursei citate, la 1 iulie 2020, cea mai mare pondere în totalul populației o deținea grupa de vârstă 40 - 44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%. În același timp, ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5 - 9 ani (4,7%) și a celei de 10 - 14 ani (5,2%).
Populația după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română și domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuința principală, trecută în cartea de identitate, așa cum este luată în evidența organelor administrative ale statului.