Teodora și Mihai Stescu - inițiatorii proiectului Faces of Autism vă invită să urmăriți în ziua de joi 06 aprilie 2023, proiecția filmului documentar Faces of Autism, episodul pilot ”David. Drumul către ceilalți”
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Proiecția va avea loc joi 06 aprilie la ora 19:00, la Cinema City Afi Palace Cotroceni.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, necesită înscriere și confirmarea pe lista de invitați și este permisă cu maxim 15 minute înainte de începerea evenimentului.
Filmul documentar își propune prezentarea persoanelor cu autism din proiectul omonim desfășurat de David Stescu și aduce în prim plan în episodul pilot chiar pe tânărul fotograf, alături de familia, prietenii, psihologii și profesorii lui. Prin exemplul lui David, producătorii filmului documentar doresc să crească gradul de conștientizare a autismului, pentru a ajuta societatea românească să accepte diversitatea.
Episodul pilot ”David. Drumul către ceilalți” produs de Teodora și Mihai Stescu, inițiatorii proiectului Faces of Autism, a fost filmat, editat și colorat de Răzvan Ioniță. Dincolo de provocările date de rolurile multiple pe care le-a avut în realizarea filmului, autorul a reușit să rezume uimitoarea poveste a lui David Stescu într-un episod pilot compact, emoționant, filmat și procesat la calitate cinematografică.
Episodul pilot conține discuții, interviuri și testimoniale filmate cu oameni cu care David a interacționat și care au fost parte din uimitoarea aventură de recuperare a sa.
Cine este David Stescu?
Când avea 2 ani, David a fost diagnosticat cu tulburări din spectru autist. David nu a vorbit până la 5 ani, nu avea contact vizual și nu interacționa cu cei din jurul său. Anii care au urmat au însemnat ore întregi de terapie zilnic (ABA, logopedie, terapie cu animale, art-terapie, terapie ocupațională), timp în care David s-a deschis din ce în ce mai mult.
Acum David vorbește, citește, merge la o școală normală și este pasionat de geografie, călătorii și fotografie. Aparatul de fotografiat este fereastra sa către lume. Imaginile pe care le surprinde sunt spontane și David le publică pe blogul său https://david.stescu.ro și pe rețelele sociale, împărtășindu-și pasiunile cu prietenii săi.
Despre Faces of Autism
Faces of Autism este un proiect care prezintă portrete ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, dar urmărește și explorarea multiplelor fațete ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu existență aproape normală. Fiecare portret este un îndemn către societate să sprijine orice individ în a-și dezvolta abilități care să-i permită relaționarea atât de necesară în viața cotidiană.
Fotografiile sunt făcute exclusiv de David Stescu, iar poveștile sunt scrise de Mihai Stescu, tatăl lui David. Din echipa „Faces of Autism” mai fac parte Teodora Stescu, Laszlo Bodor, Dragoș Asaftei, Cristina Bazavan, Razvan Ionița, Matthew Preston, Ionuț Trandafirescu. https://facesofautism.ro/
Mai multe detalii despre proiect puteți afla contactând inițiatorii proiectului: https://facesofautism.ro/, telefon 0731128658.