"Când oamenii semnalează probleme de mediu, autoritățile trebuie să reacționeze! În timpul vizitei de lucru din Baia Mare, mai mulți cetățeni mi-au semnalat problemele cu care se confruntă din cauza gestionării deșeurilor în zona platformei industriale Agecom. Am decis să mergem imediat la fața locului, unde am constatat probleme privind depozitarea deșeurilor și am solicitat intervenția de urgență a Gărzii Naționale de Mediu", anunță, sâmbătă, Natalia Intotero, într-un mesaj pe Facebook, potrivit News.ro.
Aceasta precizează că verificările au început pe loc.
"Am cerut un control riguros, inclusiv asupra măsurilor dispuse la verificările anterioare. Rezultatele vor fi făcute publice, iar aplicarea măsurilor necesare va fi urmărită îndeaproape. Îi mulțumesc colegului meu, Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, pentru promptitudinea cu care răspunde problemelor semnalate de cetățeni și pentru implicarea în soluționarea acestora", a mai transmis ministrul Mediului.
Aceasta precizează că protejarea mediului și sănătatea cetățenilor nu sunt negociabile.
"Oriunde există probleme, trebuie să existe și reacții ferme din partea autorităților!", afirmă Intotero.






















