Șeful statului a asistat la această lansare de pe o fregată a Marinei naționale, a declarat Președinția pentru AFP.
Racheta, a treia versiune a rachetei balistice strategice mare-sol M51, pusă în serviciu acum un an, a fost „lipsită de încărcătura nucleară” și a căzut în Atlanticul de Nord, „la câteva sute de kilometri de orice coastă”, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat.
Această deplasare prezidențială nu fusese anunțată în prealabil de Palatul Élysée și s-a desfășurat fără prezența presei.
Lansarea exercițiului fusese însă anunțată. Aceasta are loc într-un context din ce în ce mai tensionat în Europa, în condițiile în care Emmanuel Macron a avertizat asupra unei schimbări a naturii „agresivității rusești și a amenințărilor” împotriva țărilor europene, după o serie de atacuri hibride atribuite Moscovei. Acestea „nu vor rămâne fără răspuns”, a promis el la jumătatea lunii septembrie, scrie News.ro.
Președintele francez le-a propus, de asemenea, europenilor în acest an să se alăture „descurajării nucleare avansate”, cu alte cuvinte, să intre sub umbrela nucleară franceză, un concept născut din noua sa doctrină dezvăluită în primăvară, care ar lăsa decizia privind utilizarea armei atomice exclusiv în mâinile sale.
Emmanuel Macron a postat ulterior imagini pe X cu momentele în care asistă la urmărirea rachetei.
À bord de la frégate multi-missions Auvergne, j'ai assisté au premier tir du nouveau missile balistique M51.3 depuis le sous-marin nucléaire lanceur d'engins Le Vigilant. Très peu de nations disposent d'un tel savoir-faire. Félicitations à tous les acteurs de cette réussite exceptionnelle : DGA, CEA, Ariane Group, Naval Group et Marine nationale. Votre professionnalisme, votre rigueur et votre maîtrise technique sont la fierté de la France. Ce succès technique est une nouvelle démonstration de la crédibilité de notre dissuasion, dont la pérennité est assurée. Pour être libre, il faut être craint. Et pour être craint, il faut être puissant. Pour protéger les Français dans la durée face aux menaces, j'ai engagé dès 2017 le renouvellement de nos moyens pour les décennies à venir. En dix ans, le budget de nos armées aura doublé. Nos futurs sous-marins stratégiques sont actuellement en chantier. Le programme de missiles stratégiques hypersoniques et manœuvrants, qui équiperont notre composante aérienne de dissuasion, a été lancé cette année. Notre dissuasion nucléaire nous protège et continuera à nous protéger. Vive la République et vive la France.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) October 6, 2026
„La bordul fregatei multimisiune „Auvergne”, am asistat la prima lansare a noii rachete balistice M51.3 de pe submarinul nuclear purtător de rachete „Le Vigilant”. Foarte puține națiuni dispun de un astfel de know-how. Acest succes tehnic este o nouă dovadă a credibilității forței noastre de descurajare, a cărei continuitate este asigurată”, a scris președintele francez.
„Pentru a fi liber, trebuie să fii de temut. Iar pentru a fi de temut, trebuie să fii puternic”, a rezumat el doctrina descurajării.
Franța a pus în funcțiune această nouă versiune a rachetelor intercontinentale desfășurate pe submarinele care asigură descurajarea nucleară în urmă cu un an. La acea vreme, s-a menționat că este „o etapă majoră în modernizarea componentei oceanice a descurajării nucleare franceze”.
Marți, racheta a fost lansată de pe submarinul nuclear strategic Le Vigilant, în cadrul operațiunii SMERTRIOS, pentru a valida capacitatea submarinului de a utiliza racheta M51 după o perioadă de indisponibilitate periodică pentru întreținere și reparații”, a subliniat Ministerul Apărării. „Racheta a fost monitorizată pe toată durata fazei sale de zbor” de către autorități, „în strictă respectare a angajamentelor internaționale ale Franței”, a adăugat acesta.
M51 este o rachetă balistică strategică destinată armelor nucleare. Mai precis, este o SLBM (submarine-launched ballistic missile), lansată de pe submarinele nucleare franceze din clasa Le Triomphant și constituie componenta oceanică a descurajării nucleare franceze.
Racheta este produsă în principal de ArianeGroup (grup deținut în proporții egale de Airbus și Safran), care este contractantul principal și responsabil de proiectarea, producția și susținerea M51. Focoasele nucleare propriu-zise nu sunt produse de ArianeGroup. Acestea țin de programul nuclear militar francez, gestionat în special de CEA/DAM (Direcția Aplicații Militare a Comisariatului pentru Energie Atomică).
Finlanda, a zecea țară care se alătură disuasiunii nucleare ”avansate” propuse de Macron țărilor europene
Finlanda a decis să se ”alăture” disuasiunii nucleare ”avansate” propuse de către președintele francez Emmanuel Macron în martie țărilor europene, anunță luni Finlanda și Franța într-o ”Declarație comună”, relatează AFP.
"Un grup de coordonare nucleară urmează să fie înființat în lunile următoare, pentru a începe să pună în aplicare această cooperare", anunță cele două țări.
Numărul țărilor europene care s-au alăturat inițiativei franceze a crescut astfel la zece.
În contextul în care Franța și Regatul Unit sunt singurele țări europene dotate cu arma atomică, această inițiativă asociază alte țări europene "voluntare" disuasiunii nucleare franceze, însă fără să ia parte la decizia ultimă, care rămâne șefului statului francez.
Președintele finlandez Alexander Stubb apreciază pe X că inițiativa franceză vizează "înainte de toate să consolideze securitatea europeană" și "să prevină escaladările", fără să se "substituie" "disuasiunii nucleare a NATO".
"Pentru Finlanda, cadrul prioritar de acțiune rămâne NATO și Uniunea Europeană (UE)", a subliniat el.
Finlanda nu intenționează să staționeze armament nuclear "pe teritoriul (finlandez) pe timp de pace", a insistat Alexander Stubb.
PARTENERIAT STRATEGIC
Acest anunț a fost făcut în cadrul un nou parteneriat strategic între Franța și Finlanda, care urma să fie semnat luni după-amiaza la Helsinki de către șefii diplomațiilor celor două țări.
Președintele francez Emmanuel Macron a actualizat doctrina disuasiunii nucleare franceze într-un discurs pe care l-a susținut la începutul lui martie la baza strategică de pe Île Longue, în apropiere de Brest.
Ideea constă într-o proiectare a disuasiunii franceze către aliații europeni, prin exerciții comune și prin eventuale desfășurări temporare ale unor elemente ale Forțelor Nucleare franceze în afara Franței, în care menține controlul asupra lor.
Opt țări s-au asociat de la bun început cu această nouă doctrină, și anume Regatul Unit, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca.
Norvegia li s-a alăturat în mai.
Finlanda, care are o frontieră comună de 1.340 de kilometri cu Rusia, și-a consolidat, la fel ca restul Europei, postura apărării după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022.
Această țară nordică a aderat la NATO în aprilie 2023, punând capăt mai multor zeci de ani de nealiniere militară.
În iunie, Parlamentul finlandez a adoptat o nouă legislație care ridică interdicția totală a armamentului nuclear pe teritoriul finlandez.
















