Oamenii vor reveni la ținutele elegante, chiar dacă în perioada aceasta au petrecut mai mult timp acasă, îmbrăcați casual, pentru a transmite seriozitate, respect și încredere partenerilor cu care colaborează pentru a-și compensa pierderile înregistrate, spun fondatorii brandului SARTO bespoke la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Zoom Video Communications Inc l-a angajat în funcția de consilier pe fostul director pentru securitate de la Facebook, Alex Stamos, și a înființat un consiliu consultativ pentru a îmbunătăți protecția datelor și securitatea, pe fondul îngrijorărilor globale legate de aplicația Zoom, transmite Reuters.
"15 Minutes of Failure” este primul podcast românesc despre eșec, unde invitați, oameni din toate domeniile – business, sport, cultură, știință – vorbesc cu Alex Zamfir despre cel mai mare eșec de până acum. Profesional sau personal.
Anul acesta ar putea fi anul în care ANAF intră decisiv într-un program de modernizare IT, cu un impact semnificativ asupra modului în care agenția își desfășoară activitatea în relația cu firmele și persoanele fizice. Pe lângă mult așteptata informatizare a întregii infrastructuri IT a ANAF, pe care autoritățile vor iar să o desfășoare în regim de urgență, ANAF a obținut fonduri UE pentru mai multe dintre proiectele sale prioritare, inclusiv cel pentru introducerea SAF-T.

“15 Minutes of Failure” este primul podcast românesc despre eșec, unde invitați, oameni din toate domeniile – business, sport, cultură, știință – vorbesc cu Alex Zamfir despre cel mai mare eșec de până acum. Profesional sau personal.
Adoptarea intempestivă de măsuri fiscale în regim de urgență în mod nejustificat economic și netransparent precum OUG 114, atractivitatea scăzută a unor stimulente fiscale care până la urmă există doar pe hârtie, nearmonizarea la timp a legislației fiscale cu cea contabilă, lipsa digitalizării la ANAF, dar și lipsa transparenței în ce privește controalele derulate de Fisc sunt unele dintre principalele motive de nemulțumire ale marilor companii prezente în România, potrivit unui sondaj derulat de Camera de Comerț Americană (AmCham) România, asociație ce reunește peste 430 de companii americane și românești.
Efectele exacte ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt greu de anticipat, putem identifica însă câteva dintre ele din perspectivă fiscală și juridică, arată într-o analiză Alex Milcev, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică, EY România.
Retorica agresivă a Guvernului la adresa multinaționalelor a creat în rândul companiilor așteptarea pentru controale dure din partea ANAF și chiar pentru abuzuri, însă în general verificările derulate de ANAF nu se deosebesc în practică de cele din ultimii 5-6 ani, a declarat Alex Milcev, partener și lider al Departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România.
Finalul anului 2018 a venit cu o serie de schimbări legislative majore pentru unele dintre cele mai importante domenii de activitate, printre care sectorul bancar, energetic, al telecomunicațiilor, al construcțiilor, dar și al fondurilor de pensii administrate privat. Este vorba despre deja bine-cunoscuta Ordonanță de Urgență 114/2018, care a introdus, printre altele, noua taxă anunțată inițial drept “taxa pe lăcomie”.
Au pe mână proprietăți românești de peste 4,7 miliarde de euro, cu 24% mai valoroase decât întreaga rezervă de aur a României, însă numele lor sunt puțin cunoscute publicului larg. Managerii celor mai importanți jucători de pe piața imobiliară locală au, în schimb, niște salarii pe măsura portofoliilor gestionate.
O gumă de mestecat, consumată de antrenorul Sir Alex Ferguson în ultimul meci de fotbal cu el pe bancă al echipei Manchester United, a fost vândută de un fan al echipei pe eBay la prețul incredibil de 456.000 euro.
Nu există până în prezent date privind cantitatea exactă de informații afectate în urma piratării conturilor Facebook și nici de când au fost conturile afectate, a declarat pentru News.ro cercetătorul-șef pe zona de securitate la Bitdefender, Alex Bălan, care este, de altfel, unul din cei afactați de breșa de securitate a celei mai mari rețele de socializare din lume.