Apple a anunțat scumpirea aplicațiilor pe care le vinde prin intermediul App Store pentru mai multe țări, în frunte cu Marea Britanie.
Google câștigă o bătălie în războiul aplicațiilor pe care-l poartă cu Apple, obținând venituri 3,3 miliarde de dolari în Q4 2016.
Apple anunță că a stabilit un nou record în materie de încasări, atrăgând pe 31 decembrie 2016 peste 240 de milioane de dolari exclusiv din aplicații mobile.
Finalul de an reprezintă, în mod tradițional, un bun prilej de concluzii și notat rezoluții care au șanse minime să se concretizeze. Alături de principii și evenimente ce pot schimba destine sau platouri cu mâncare, tot în ultimele zile ale anului evaluăm și aplicațiile care au atras cel mai mult atenția în ultimele 12 luni.
Numărul britanicilor care au aplicat pentru cetățenie în alte state din Uniunea Europeană a urcat semnificativ după referendumul din iunie, în unele cazuri solicitările crescând de aproape 10 ori, relevă o analiză The Guardian realizată pe baza răspunsurilor trimise de autoritățile din 18 țări.
Apple a trimis comunicări dezvoltatorilor de aplicații de iOS prin care aceștia sunt înștiințați de planurile companiei de curățare a magazinului de aplicații pentru iPhone și iPad.
Google a anunțat că plănuiește o retragere treptată din funcțiune a aplicațiilor pentru browser-ul Chrome.
Numărul aplicațiilor dezvoltate pentru dispozitivele Apple va crește drastic în perioada 2016 - 2020, putând ajunge, în mai puțin de 5 ani, la peste 5 milioane, conform companiei de analiză digitală Sensor Tower.
Apple anunță, chiar prin vocea șefului său, Tim Cook, că a plătit până acum dezvoltatorilor de aplicații pentru iPhone și iPad peste 50 de miliarde de dolari.
Vodafone Romania, RCS&RDS, UPC Romania, Digital Cable Systems și Nextgen Communications au câștigat licitația pentru furnizarea de servicii de comunicații necesare la utilizarea aplicațiilor informatice ale Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Internetul mobil, cu tot ceea ce presupune de la servicii și la aplicații, la smartphone-uri și tablete, este un domeniu extrem de activ și de dinamic, dovadă stând cantitatea enormă de informații și conținut.
Apple lucrează la un reality show despre aplicații mobile și dezvoltatori, intitulat Planet of the Apps.
Cum sezonul vacanțelor este în toi, iar în vacanță nu se pleacă fără smartphone, ar fi bine ca înainte de plecare, sau chiar înainte de planificarea plecării, să apelăm la multitudinea de aplicații utile din acest domeniu.
Apple a anunțat în cadrul conferinței Worldwide Developers Conference că, până cel târziu la finele acestui an, toate aplicațiile de iOS vor trebui să folosească numai conexiuni securizate.
Luni seară, în discursul de inaugurare a ediției de anul acesta a conferinței Worldwide Developers Conference, șeful Apple, Tim Cook, a anunțat că, în acest moment, există peste 2 milioane de aplicații pentru iOS.
Apple a decis să ofere dezvoltatorilor de aplicații acces la asistenta personală digitală Siri, punând la dispoziția acestora un SDK (kit pentru dezvoltarea de programe informatice), astfel încât utilizatorii să poată comanda un taxi, să facă o rezervare, să solicite o mașină Uber sau să acceseze alte aplicații cu ajutorul acesteia.
Securitatea și intimitatea online sunt două concepte la care putem visa, dar care, cel mai probabil, nu vor deveni realitate în forma lor completă niciodată. Ba chiar, vom avea parte din ce în ce mai puțin de ele.
Cu numai câteva zile înainte de debutul conferinței WWDC (Worldwide Developers Conference), Phil Schiller a anunțat că Apple pregătește mai multe schimbări importante ce vor viza App Store, magazinul de aplicații pentru iOS.
Google testează în prezent o facilitate care va sugera utilizatorilor ce au de făcut pentru a elibera spațiu, când acesta este insuficient pentru instalarea aplicațiilor noi.
News feed-ul Facebook ar putea primi în curând un important upgrade care să-l transforme, în sfârșit, într-o sursă organizată și relevantă de știri.
Google a prezentat Instant Apps, o tehnologie care șterge granița dintre aplicațiile și site-urile mobile.
Aproximativ 63% dintre utilizatori dau click pe căsuța ”sunt de acord cu termenii și condițiile” atunci când instalează o aplicație pe telefonul mobil, fără să citească atent informațiile, potrivit unui studiu publicat luni al producătorului de antiviruși Kaspersky Lab.
Utilizatorii smartphone-urilor cu ecrane mai mari de 5 inch folosesc mai mult aplicațiile mobile decât posesorii telefoanelor cu ecrane de 4 inch.
Google a anunțat că aplicațiile de Android care conțin reclame vor primi o etichetă specială care va fi afișată în Play Store, pentru ca utilizatorii să ia cunoștință de acest fapt înainte de a instala o aplicație.
Sistemul de operare pentru desktop al celor de la Google, Chrome OS, ar putea rula în curând aproape toate aplicațiile de Android.