Ministerul Afacerilor Externe anunță că un cetățean român se numără printre persoanele rănite în atacul terorist de la Stockholm, el fiind internat în spital, în stare stabilă.
Acțiunile europene au scăzut ușor vineri, în urma atacului de la Nisa în care circa 84 de oameni au fost uciși, cele mai afectate fiind acțiunile companiilor din industria hotelieră și transport aerian.
Doi cetățeni români au fost răniți în urma atacului comis la Nisa, iar în prezent sunt spitalizați în orașul francez, a anunțat, vineri, ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu.
Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora României.
Optzeci și două de persoane au fost ucise, iar alte 200 rănite în două atacuri care au vizat cartiere populare din Bagdad, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe când locuitori erau adunați să sărbătorească Ramadanul, potrivit unui nou bilanț furnizat de poliție și surse medicale, relatează Reuters.
Fostul prim-ministru Victor Ponta trebuia să decoleze, marți noaptea, cu un avion spre București chiar de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, unde în urma unui atentat terorist au murit cel puțin 36 de persoane și s-au înregistrat 147 de răniți. Ponta a fost întors din drum, în apropierea aeroportului, de forțele de ordine.
Un avion al companiei Brussels Airlines a decolat duminică după-amiază de pe aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem cu destinația Faro (Portugalia), acesta fiind primul zbor de pe aeroportul bruxellez după atentatele comise pe 22 martie în capitala belgiană, informează AFP.
Aeroportul internațional din Bruxelles urmează să fie redeschis duminică, la 12 zile după atentatele din capitala belgiană, cu trei zboruri operate de compania Brussels Airlines, a anunțat sâmbătă președintele-director general Arnaud Feist, transmite AFP.
Atacurile teroriste care au avut loc marți în Bruxelles ar putea influența disputa dintre FBI și Apple și ar putea agrava conflictul dintre companiile IT și autorități pe tema criptării datelor, scrie USA Today.
Apple se opune unui ordin judecătoresc care obligă compania să colaboreze cu Biroul Federal de Investigații (FBI) din SUA pentru deblocarea telefonului unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015 de la San Bernandino, California, a anunțat miercuri directorul general al Apple.
Zeci de turiști români vor să se întoarcă urgent de la Istanbul, speriați de atentatul care a avut loc acum câteva ore în oraș și în urma căruia și-au pierdut viața zece persoane, iar alte 15 au fost rănite, potrivit portalului Paravion, unul dintre cei mai mari vânzători de city break-uri din țară.
La meci urma să asiste și cancelarul german Angela Merkel. Doi oficiali olandezi, ministrul Apărării Jeanine Hennes și cel al Sănătății și Sportului, Edith Schippers, s-au deplasat deja spre aeroport, pentru a se întoarce de urgență în Olanda.
Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele teroriste înregistrate vineri seara în Paris, în urma cărora, conform unui bilanț provizoriu, 128 de persoane au fost ucise și 180 rănite, conform presei internaționale.
Membrii trupei californiene "Eagles of Death Metal", care susțineau un concert vineri seara în sala de spectacole Bataclan din Paris, au scăpat cu viață după atacurile teroriste comise în capitala franceză și soldate cu cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți.
Andrei Marian Mihai, un jurnalist român în vârstă de 30 de ani, care lucrează pentru France 24, a fost rănit grav în atentatele de vineri seara de la Paris, au anunțat apropiații tânarului, pe pagina sa de Facebook.
Cel puțin 86 de persoane au fost ucise și alte 186 au fost rănite sâmbătă dimineața într-un atac terorist care a avut loc lângă gara centrală din capitala Turciei, Ankara, înaintea unui marș de protest față de conflictele violente dintre guvern și separatiștii kurzi, a anunțat ministrul turc al Sănătății.
Cel puțin 30 de persoane au fost ucise și alte 126 au fost rănite sâmbătă dimineața într-un atac terorist care a avut loc lângă gara centrală din capitala Turciei, Ankara, înaintea unui marș de protest față de conflictele violente dintre guvern și separatiștii kurzi, a anunțat Ministerul de Interne din Turcia, citat de The Guardian.