Problemele de securitate la incendiu ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde zece persoane au decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă, au fost asumate oficial la cel mai înalt nivel încă din urmă cu aproape 2 ani, spitalul primind și peste 21 milioane de lei de la bugetul de stat pentru elaborarea documentațiilor necesare proiectului construirii unui sediu nou.
În primele nouă luni, s-au eliberat 30.612 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 4,9% față de perioada corespunzătoare a anului precedent, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în primele șapte luni ale anului în curs a fost mai mic cu 10,5%, respectiv 21.992, față de cel consemnat în perioada corespunzătoare din 2019, potrivit informațiilor date luni publicității de Institutul Național de Statistică (INS).
Proiectul legislativ care vizează eliminarea închisorii pentru diverse investiții de infrastructură realizate fără o autorizație de construire a fost promulgat de președintele Iohannis, după ce acesta l-a respins o dată, dar trebuie să semneze acum actul normativ.
Proiectul legislativ care vizează eliminarea închisorii pentru diverse investiții de infrastructură realizate fără o autorizație de construire a fost adoptat de Camera Deputaților, pentru a doua oară, după ce Președintele României l-a respins.
Locuitorii de la parterul blocurilor își pot închide balcoanele, în anumite situații, doar cu acordul asociației de proprietari și se pot extinde pe terenul comun cu acordul a două treimi dintre proprietari și al tuturor proprietarilor direct afectați, potrivit unui proiect de lege trimis la Președintele României pentru promulgare.
Locuitorii de la parterul blocurilor își pot închide balcoanele, în anumite situații, doar cu acordul asociației de proprietari și se pot extinde pe terenul comun cu acordul a două treimi dintre proprietari și al tuturor proprietarilor direct afectați, potrivit unui proiect de lege trimis la Președintele României pentru promulgare.
Unitățile sanitare și unitățile de învățământ care sunt monumente istorice pot fi renovate fără autorizație de construire cu anumite condiții, potrivit unui proiect de lege trimis la Președintele României pentru promulgare.
În luna aprilie a acestui an s-au eliberat 2.290 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 29% față de luna martie 2020 și cu 37,5% față de luna aprilie 2019, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
În urma OUG nr. 1/2020, atribuțiile ANRE privind eficiența energetică au fost preluate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Producătorul canadian de ulei de cannabis Stillcanna pregătește angajări la fabrica din România, după ce a primit și ultimele autorizații în vederea începerii operațiunilor de extracție a cannabidiolului.
Compania canadiană Stillcanna, specializată în producția uleiului de cannabis obținut din cânepă, a obținut aprobările de la Ministerul Sănătății și de la Agenția Națională Antidrog în vederea demarării activităților de extracție a cannabidiolului (CBD) la fabrica din Băilești, unitatea urmând să devină operațională în scurt timp.
Construcțiile realizate fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară dacă termenul de prescripție pentru sancționarea unei astfel de fapte s-a împlinit și dacă clădirea întrunește cerințele fundamentale privind calitatea în construcții, spune Andrei Vlasin, avocat asociat, D&B David și Baias, societatea de avocatură afiliată PwC România.
Construcțiile vor putea fi predate beneficiarilor doar după recepția lucrărilor și după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice, în baza unei noi legi, promulgate de președintele Klaus Iohannis. Același act normativ permite investitorilor să obțină online avizele și autorizațiile de construire.
Persoanele care au construit fără autorizații în zone unde nu există Planuri Urbanistice Zonale, dar cu respectarea regulamentelor locale de urbanism, ar putea primi un termen de 4 ani în care să solicite acest document de la primării dacă intră în vigoare un proiect legislativ printre ai cărui inițiatori este noul lider PSD, Marcel Ciolacu.
Funcționarii publici din primării care au obligația de a emite certificate de urbanism și autorizații de construire urmează a fi amendați cu până la 5.000 de lei dacă refuză nejustificat să elibereze aceste documente în noul termen de 15 zile, redus la jumătate față de termenul actual, potrivit unei modificări legislative promulgate sâmbătă de președintele Klaus Iohannis.
Funcționarii publici din primării care au obligația de a emite certificate de urbanism și autorizații de construire urmează a fi amendați cu până la 5.000 de lei dacă refuză nejustificat să elibereze aceste documente în noul termen de 15 zile, redus la jumătate față de termenul actual, potrivit unei modificări legislative trimise spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 4,6% în iulie, față de aceeași lună a anului trecut, până la 4.225, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Inspectoratele pentru situații de urgență din România au emis anul trecut 3.122 de autorizații de securitate la incendiu, un volum cu aproape 9% sub cel din 2017 și cu peste 25% mai mic comparativ cu vârful ultimului deceniu atins în 2016, anul de după incendiul din clubul Colectiv. Evoluția negativă vine în contextul în care în evidențele inspectoratelor apar peste 5.000 de clădiri care funcționează fără documentul de la pompieri.
Numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale a scăzut în decembrie 2018 cu 0,4% față de aceeași lună a anului 2017, până la 2.734, după ce a înregistrat scăderi în octombrie și noiembrie, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). În 2018, s-au eliberat 42.694 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 2,6%, față de anul precedent.
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, la revizuirea căruia se muncește de 5 ani, din 2013, și a cărui valabilitate a fost prelungită succesiv de 4 ori în ultimii 18 ani, respectiv de la adoptarea sa inițială din anul 2000, va fi prelungit din nou, din cauza faptului că revizuirea sa nu va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.
Numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale a scăzut în octombrie cu 4% față de aceeași lună a anului trecut, până la 3705, declin mai accentuat decât cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Un număr de 33.015 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale au fost eliberate în primele nouă luni din 2018, în creștere cu 4,4% față de perioada similară a anului trecut, informează Institutul Național de Statistică.
Guvernul pregătește o descentralizare pe scară largă a atribuțiilor de autorizare și certificare în domeniul turismului, foarte multe dintre atribuțiile care revin acum Ministerului Turismului urmând a fi preluate la nivelul consililor județene.
Numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale a crescut în iunie cu 10,8% față de aceeași lună a anului trecut, până la 4.233, avansul fiind generat de creșterea cererii în șapte din cele opt regiuni ale țării, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).