Tribunalul București a decis că Banca Românească a utilizat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale încheiate cu clienții înainte de 2010, în urma unui proces inițiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Banca, având acționariat grecesc, va trebui să elimine un comision și să schimbe modul de calcul al dobânzilor din toate contractele de acest tip, dacă decizia instanței va rămâne definitivă.
După portughezii de la Millennium Bank, și grecii de la NBG ar putea vinde subsidiara din România către OTP Bank. Grupul maghiar este în discuții avansate pentru a prelua Banca Românească, cu o cotă de piață 2.2%, potrivit surselor Profit.ro din piață.
Tribunalul București a dispus înghețarea cursului de schimb într-un contract de credit în franci elvețieni acordat de Banca Românească la valoarea de la momentul semnării contractului, de 2,1342 lei/CHF, dar și denominarea plăților în moneda națională, decizia fiind definitivă și executorie.
Într-un punct de vedere transmis Profit.ro, șeful operațiunilor externe al Piraeus Bank Grecia, spune că instituția de credit pe care o reprezintă nu a negociat cu National Bank of Greece o eventuală fuziune între subsidiarele din România ale celor două grupuri. Oficialul afirmă că Piraeus va contribui în continuare la dezvoltarea economică a României.
Cele mai mici dintre băncile cu acționariat grecesc din România sunt în discuții avansate pentru o fuziune, iar sursele Profit.ro susțin că noua entitate va activa sub numele Banca Românească. Din cele patru subsidiare ale băncilor grecești din România se prefigurează să rămână doar trei. Piraeus Bank România și Banca Românească se pregătesc de o fuziune în România, negocieri despre care centrala din Atena a Piraeus spune că nu le-a purtat niciodată, în Grecia, cu acționarul majoritar elen al Băncii Românești și că nu are intenții în acest sens.
Tribunalul București a eliminat un comision și clauza privind variația dobânzii din contracte de credit încheiate de Banca Românească, dar decizia nu este una definitivă.
Creditul cu buletinul pare a-și regăsi locul în România. Banca Românească devine a patra instituție bancară care încheie un acord cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a accesa datele clienților doritori de credite și va putea acorda rapid împrumuturile.