Premierul britanic Boris Johnson i-a spus cancelarului german Angela Merkel, într-o discuție purtată duminică, faptul că în următoarele zile trebuie făcute progrese în negocierile post-Brexit, pentru a fi acoperite ”lacunele semnificative”, a anunțat biroul acestuia, transmite Reuters.
Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord privind relația post-Brexit înainte de începutul lunii noiembrie, iar Blocul nu trebuie să accepte o înțelegere proastă doar de dragul de a ajunge la un compromis, a declarat duminică ministrul francez pentru Europa și Afaceri Externe.
Directorul financiar al Bayerische Motoren Werke (BMW), Nicolas Peter, a afirmat joi că separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană ar putea costa furnizorii și producătorii auto până la 11 miliarde de euro, dacă nu se va ajunge la un acord comercial post-Brexit, transmite Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson consideră că Regatul Unit va ”trăi foarte bine” cu un ”no deal”, în cazul în care negocierile comerciale de după Brexit cu Uniunea Europeană (UE) nu ajung la un acord până la sfârșitul perioadei de tranziție, la 31 decembrie, relatează AFP.
Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Marii Britanii, în contextul unui proiect de lege care ar încălca Acordul de retragere.
Agenția de rating Fitch menține neschimbat ratingul Regatului Unit - AA+ -, dar avertizează în continuare cu privire la o perspectivă negativă, precizând că este îngrijorată de situația finanțelor publice britanice din cauza crizei covid-19 și a viitoarei relații a Marii Britanii cu Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase se află în plin proces de a transfera active de aproximativ 200 miliarde de euro din Marea Britanie la Frankfurt în urma ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, mutare care va propulsa subsidiara germană în rândul celor mai mari bănci din această țară în funcție de active.
Uniunea Europeană a arătat clar că nu garantează că Marea Britanie va fi inclusă pe lista de țări terțe aprobate pentru importuri de alimente, a afirmat duminică negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, transmite Reuters.
Ministrul irlandez al justiției, Helen McEntee, a respins duminică acuzațiile premierului britanic Boris Johnson potrivit cărora Uniunea Europeană amenință să instaureze o blocadă în Irlanda de Nord, după o săptămână de tensiuni între Londra și Bruxelles.
Marea Britanie a finalizat negocierile privind un acord de liber schimb cu Japonia, primul tratat comercial major pentru Regatul Unit după ieșirea din Uniunea Europeană.
Regatul Unit rămâne deplin angajat să pună în aplicare acordul Brexitului pe care l-a încheiat cu Uniunea Europeană (UE), a anunțat luni un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, precizând că modificările vizate ale acordului privesc clarificări limitate, relatează Reuters.
O discuție referitoare la relația post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a fost exclusă de pe agenda unei reuniuni de săptămâna viitoare a ambasadorilor statelor membre ale UE, din cauza blocării negocierilor, a declarat miercuri un diplomat european, transmite Reuters.
Marea Britanie nu reneagă complet Uniunea Europeană, cel puțin în domeniul transporturilor. Guvernul Regatului Unit a publicat o propunere de regulament pentru normele de emisii de CO2 în care a preluat actualele limite stabilite de UE.
Guvernul britanic și-a prezentat planurile după ieșirea efectivă a Regatului Unit din Uniunea Europeană, la sfârșitul anului, într-un document de 206 pagini care acoperă toate aspectele comerțului cu Uniunea, pentru a le permite întreprinderilor și privaților să se pregătească, indiferent dacă încheie sau nu un acord cu UE cu privire la viitoarea relație, relatează AFP.
Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunțat în februarie. Reuters prezintă luni un rezumat al reglementărilor aplicabile după Brexit.
Bursele europene au început săptămâna în creștere, în contextul în care companiile și consumatorii și-a regăsit parțial încrederea în economia zonei euro, afectată puternic de pandemia de Covid-19.
Regatul Unit al Marii Britanii este gata să se retragă din înțelegerile sale privind perioada de tranziție cu Uniunea Europeană (UE) "în termenii Australiei", în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord asupra relației lor viitoare, i-a spus premierul Boris Johnson omologului său polonez Mateusz Morawiecki.
Studenții din Uniunea Europeană care doresc să studieze la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de școlarizare, la fel ca alți studenți străini, de la începutul anului universitar 2021 în urma Brexit, a anunțat Guvernul britanic, potrivit AFP.
Regatul Unita confirmat în mod oficial, vineri - înaintea unui minisummit consacrat acestor negocieri luni - Uniunii Europene (UE) faptul că nu vrea să prelungească perioada de tranziție care expiră la sfârșitul lui decembrie, în care cele două părți își negociază relația viitoare după Brexit, relatează AFP.
George Friedman, specialist în relațiile internaționale, afirmă că nu este obligatoriu ca șocul adus de coronavirus să genereze o criză economică de tipul celei din anii 1929-1933, iar problemele pot fi redresate în timp pentru a parcurge o simplă recesiune. El nu crede că pandemia COVID-19 va schimba lumea, „Ce a făcut coronavirus este să intensifice procese care erau deja în desfășurare.”
Lira sterlină se îndreaptă spre cea mai mare scădere lunară din acest an, iar o serie de riscuri sugerează că volatilitatea va fi și mai puternică în luna iunie.
Regatul Unit a prezentat marți un nou regim vamal post-Brexit, care urmează să înlocuiască Tariful Exterior Comun (TEC) al Uniunii Europene (UE), prin care menține taxe vamale de 10% la mașini importate, dar le elimină din importuri, în valoare de 30 de miliarde de lire sterline (33,6 miliarde de euro), care intră în lanțurile de aprovizionare britanice, relatează Reuters.
Parlamentarii britanici au adoptat legea care pune capăt liberei circulații a muncitorilor din Uniunea Europeană (UE), printr-un vot care pune în evidență problema personalului medical străin în toiul crizei sanitare cauzate de covid-19, relatează AFP.
Negociatorii britanici și europeni au convenit să organizeze trei runde de negocieri - de câte o săptămână fiecare - în vederea stabilirii cadrului relațiilor viitoare între Londra șii Bruxelles, se anunță într-un comunicat, relatează Reuters.
Comisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 50 miliarde de lire sterline (57 miliarde euro) pentru sprijinirea companiilor afectate de epidemia de coronavirus din Marea Britanie.