Pensiile speciale ale foștilor președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și ale celor care vor primi în viitor o astfel de indemnizație, printre aceștia și actualul președinte Klaus Iohannis, nu vor fi impozitate suplimentar prin noul mecanism pregătit de Guvern, au declarat surse avizate. În rest, pentru cei circa 178.000 de beneficiari deja de pensii speciale, Guvernul a pregătit un mecanism de impozitare suplimentar impozitului de 10% care se aplică în prezent sumei ce depășește plafonul neimpozabil de 2.000 de lei. Astfel, la o pensie specială de 18.500 de lei pe lună, acum impozitul este de 1.650 de lei (10% din ce depășește 2.000 de lei), iar după introducerea noului mecanism, impozitul va fi de 4.325 de lei.
Primele 8 supercalculatoare achiziționate prin programul paneuropean “Europa Digitală” al Comisiei Europene vor fi găzduite de Bulgaria, Cehia, Finlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Slovenia și Spania.
Președintele Klaus Iohannis trimite Parlamentului spre reexaminare legea care vizează stabilirea bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
Taxa impusă băncilor prin OUG 114 ar putea fi modificată, pe de o parte, din perspectiva modului de calculare a ROBOR, astfel încât să reprezinte media tranzacțiilor bancare, și nu rezultatul ședinței de fixing, cât și din perspectiva taxării activelor pentru a pune presiune pe dobânzile la credite.
Deși Guvernul a stabilit, recent, prin ordonanță, menținerea și pentru 2019 a punctului de amendă la nivelul de 145 de lei, parlamentarii PSD propun acum o nouă modalitate de calcul al punctului de amendă, formulă care ar duce la reducerea cu circa o treime a valorii punctului.
Contravențiile constatate de Consiliul Concurenței vor fi sancționate cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri aferentă produsului sau serviciului care fac obiectul conduitei anticoncurențiale, și nu ca procent din cifra de afaceri a companiei. De asemenea, deciziile Concurenței prin care sunt stabilite amenzi, dar sunt contestate, vor fi executorii doar de la data unei hotărâri definitive în instanță.
Formula de calcul a redevenței în cazul resurselor petroliere va fi modificată până la finalul anului, urmând a fi luat în calcul un preț de referință de pe piața autohtonă (bursele OPCOM și BRM), a declarat, pentru Profit.ro, consilierul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Dorin Ursărescu. Ar urma să surprindă în primul rând diferențele dintre diferitele zăcăminte. La începutul anului, ANRM a decis ca prețul de referință pentru gazele naturale extrase în România să fie cel de pe bursa vieneză.
Calculul unui ștat de plată poate fi realizat și în Excel, fără a fi nevoie de utilizarea în acest sens a unui program specializat în care să fie introduse datele. Pentru a face calculul sunt necesare, însă, mai multe informații, detaliate mai jos într-un material realizat de Asociația Accounting All The Time (AATT).
Medicamentele inovative vor înregistra, în viziunea Guvernului, o ieftinire în trepte, începând din aprilie 2017, conform noii metodologii de calcul al prețului medicamentelor. Noua metodologie introduce pe lista compensatelor și vaccinurile și produsele de plasmă și sânge.
Metodologia de calcul și procedura de avizare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de comercializare, cu excepția medicamentelor care eliberate fără prescripție medicală, nu vor mai fi aprobate prin ordin al ministrului Sănătății, ci prin prin hotărâre a Guvernului.
Luând în calcul perspectiva retragerii de pe piață a peste 1.000 de medicamente, Guvernul a început să lucreze, conform unui document, la o nouă metodologie de calcul al prețului, considerând că, astfel, va putea tempera ritmul de retragere. Producătorii explică dispariția medicamentelor prin taxele ridicate.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că societatea Carpatica Asig, trimisă în faliment, înregistrează un deficit de capital de aproximativ 900 de milioane de lei, mai mult decât suma calculată pentru Astra, firmă care avea de două ori mai multe polițe de asigurare.
Norma RCA ar trebui să prevadă și obligativitatea ca asigurătorii să afișeze pe site-ul propriu metoda de calcul a primei, în condițiile în care suntem deja la 20 de ani de asigurări și nu se știe cum se calculează daunalitatea, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.
Noul Cod fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie, crește povara taxării pentru persoanele fizice cu activități independente. În acest context, mulți se întreabă care este cea mai avantajoasă formă de organizare, iar calculele arată că microîntreprinderea va avea cea mai redusă rată de taxare, în timp ce PFA și SRL vor fi impozitate la un nivel foarte apropiat.
Firmele de asigurare nu vor mai putea scumpi “după ureche” primele anuale pentru RCA. Un proiect al Autorității de Supraveghere Financiară propune modificarea normelor astfel încât asigurătorii să fie obligați să aducă explicații concrete și riguroase pentru eventualele creșteri de preț.