Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, crede că inflația va depăși 7% până la finalul anului, dar că anul viitor avem șanse de redresare. Dăianu reacționează și la mesajul premierului interimar, Florin Cîțu, care a insinuat că BNR a ratat momentul în care să ia măsuri pentru ținerea inflației sub control.
Premierul Cîțu spune că, în opinia sa, ar fi nevoie de convocarea unui comitet de macrostabilitate de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, având în vedere creșterile de prețuri recente. Referitor la inflație, Cîțu spune că speră că BNR nu a ratat în trecut o măsură de reducere a acesteia.
Premierul interimar Florin Cîțu a anunțat că va propune Parlamentului introducerea obligației certificatului verde ”la orice activitate economică unde intrăm în contact cu persoane”, inclusiv ca și condiție pentru a intra într-un magazin, argumentând că nu este vorba de o discriminare sau restricționare, ci de "o triere".
Ludovic Orban a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, spunând că, spre deosebire de alte persoane, el este un om cu onoare.
Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect legislativ, trecut anterior de Senat, și adoptat acum de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului nu va putea depăși 0,5% din totalul cheltuielilor bugetului de stat, iar criteriile de alocare a sumelor din acest fond vor trebui făcute publice, prevede un proiect inițiat de senatoarea USR Anca Dragu, actual președinte al Senatului și fost ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș.
Premierul Florin Cîțu a declarat luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis, că PNL a spus foarte clar că nu are majoritate și nu poate avansa o nominalizare pentru postul de premier.
Prim-ministrul Florin Cîțu se declară „dezamăgit” de numărul cadrelor medicale care s-au vaccinat anti-COVID, el subliniind că puterea exemplului este foarte importantă. De asemenea, în contextul evaluării situației paturilor de ATI disponibile pentru pacienții cu COVID-19, a precizat că este important ca România să ajungă la 2.000 astfel de paturi. El a făcut apel la personalul medical să accepte detașările.
Premierul Florin Cîțu și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu rămân pe primele poziții în topul vizibilității miniștrilor pe luna septembrie, în timp ce mai mulți miniștri urcă în top pe locurile deținute de foștii lor colegi de la USR și în unele cazuri ca urmare a preluării ca interimari a ministerelor deținute de aceștia, printre cei aflați în această situație aflându-se Cseke Attila și Lucian Bode. Datele rezultă din Barometrul vizibilității miniștrilor, o analiză realizată de News.ro și de Agenția de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise și online.
Premierul Florin Cîțu a declarat că o licitație pentru tocilizumab, un medicament folosit în cazurile grave de COVID-19, a fost tergiversată din aprilie până acum o săptămână de cineva din Ministerul Sănătății. De asemenea, tot la acest nivel au fost ignorate solicitările din august ale spitalelor pentru ventilatoare.
Liberalii anunță că Biroul Executiv Național a decis, în unanimitate, ca la consultările de la Controceni să fie propus Florin Cîți pentru funcția de premier. Propunerea va fi validată, luni, în ședința Biroului Politic Național. Delegația care va participa la consultările cu șeful statului va fi formată din Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu
Guvernul a alocat, miercuri seară, peste 1 miliard de lei, din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, autorităților locale, cu destinația anunțată drept ”proiecte locale”. Decizia a fost luată în prima ședință după demiterea executivului condus de Cîțu de către Parlament, prin moțiune de cenzură.
Guvernul Cîțu a pierdut votul de încredere al Parlamentului, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD a fost adoptată cu votul a 281 de parlamentari, inclusiv de la USR și AUR.
Premierul Cîțu a declarat, la dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de acesta, că a tolerat o echipă de incompetenți la guvernare, din ”respect” chiar pentru români. Cîțu și-a adresat majoritatea acuzelor către USR, partid ai căror miniștri i-a revocat, conducând astfel la părărăsirea guvernării de către formațiunea politică aliată.
Camera Deputaților și Senatul au plen reunit marți, de la ora 12.00, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!”.
Parlamentul va modifica reglementările în vigoare astfel încât și persoanele care au test negativ Covid-19 să poată avea acces în restaurante, în localități cu o incidență de peste 6 la mie, a declarat premierul Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a afirmat că protestul anti-vaccinare și anti-restricții de sâmbătă seară a fost unul ”cinic”, iar din cauza unor ”iresponsabili” care vor ajunge să aibă nevoie de spitalizare, ceilalți români trebuie să plătească mai mult. Premierul a afirmat că se așteaptă să existe sancțiuni după protest.
Rareș Bogdan, afirmă, despre ipoteza în care moțiunea de cenzură trece, că ”jocul e la președinte”. Întrebat dacă Iohannis îl va desemna pe Cîțu premier, prim-vicepreședintele PNL se declară ”absolut convins” că acest lucru se va întâmpla și prezintă un scenariu conform căruia un alt premier nominalizat de liberali fie demisionează, fie nu este învestit prin vot.
Liderul USR PLUS Dacian Cioloș afirmă că partidul pe care îl conduce nu va susține un guvern minoritar condus de Florin Cîțu și că în acest caz PNL va trebui să caute susținere în Parlament la PSD sau la AUR.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că l-a demis pe șeful Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și că a cerut primarului Constanța să îl demită pe managerul spitalului, după incendiul din Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, soldat cu decesul a 7 pacienți.
Un procent de 74,7% din cazurile confirmate în săptămâna 20-26 septembrie au fost înregistrate la persoane nevaccinate, a precizat miercuri Institutul de Sănătate Publică (INSP), în ultimul său raport săptămânal, un procent mult mai scăzut decât cel avansat cu numai o zi înainte de premierul Florin Cîțu.
Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, a declarat luni la Parlament că, din punctul său de vedere, nu se pune problema renunțării la subvențiile pe care primăriile le acordă operatorilor de termoficare centralizată din bugetele locale, pentru că aceste subvenții sunt menite să acopere pierderile tehnologice din rețele, nefiind normal ca cetățenii să suporte aceste pierderi pe facturi.
Prim-ministrul Florin Cîțu afirmă că va discuta, în vederea obținerii unei susțineri pentru Guvern, cu toți parlamentarii care nu doresc o criză politică iarna aceasta. Imediat după câștigarea funcției de președinte al PNL, Cîțu declarase însă că ”vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru, PSD”.
Premierul Florin Cîțu se prezintă din nou în postura de Superman, după ce a câștigat șefia PNL.
Premierul Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, noul președinte al Partidului Național LIberal, învingându-l pe Ludovic Orban, actualul șef al Camerei Deputaților, și cel care i-a readus pe liberali la guvernare în 2018 în calitate de lider al partidului.