Într-o etapă generală de declin al volumelor pe piața bursieră românească, indicată de Profit.ro, companiile listate au astăzi o cădere generalizată, cu procente pornind de la deasupra cifrei zero și ajungând să depășească 5%.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 50 de milioane euro către UniCredit Bank România pentru finanțarea companiilor locale afectate de războiul din Ucraina.
Regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat vor depune la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, asemenea tuturor celorlalte firme private, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, prevede o ordonanță de urgență pregătită de Guvern.
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a exclus posibilitatea de a oferi linii de finanțare pe termen scurt companiilor din energie aflate în dificultate, afirmând că aceasta este treaba guvernelor din Uniunea Europeană.
ANAF va șterge datoriile a 10 companii din apărare, un proiect de ordin în acest sens fiind pregătit de instituție. Scopul este redresarea activității, având în vedere importanța strategică a acestor companii, și menținerea potențialului capacităților de producție pentru apărare.
Asociația Municipiilor nu a fost consultată referitor la prevederile nnoii ordonanțe pe energie și deja au fost descoperite unele provocări, astfel că instituții din subordinea primăriilor vor avea probleme, a declarat primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.
Băncile au accelerat competiția pentru economisirile populației și firmelor în iulie, ducând dobânzile la depozite la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. Au crescut, însă, și dobânzile la credite, în condițiile în care indicatorul de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) a fost actualizat la un nivel mai ridicat. Atât ratele de dobândă la credite cât și cele la depozite rămân adânc în teritoriu real-negativ ca urmare a inflației de 15% pe an.
Companiile de stat la care statul este acționar unic sau majoritar și care nu au obținut în ultimii 2 ani venituri, conform obiectului principal de activitate, vor fi exceptate de la restricțiile de majorare a chletuielilor salariale impuse prin legea bugetului de stat. Guvernul a redactat o ordonanță de urgență care să permită majorări salariale și angajări la aceste companii, invocând siguranța alimentară, care poate fi pericilitată de situații de criză generate de calamități naturale, conflict militar sau pandemie, printre altele.
China exercită o presiune din ce în ce mai mare asupra companiilor străine care desfășoară afaceri pe piețele sale, pentru a le aduce în conformitate cu agenda sa politică, extinzând ”liniile roșii” pentru problemele la care este alergică, potrivit unui studiu german văzut de Reuters.
Companiile care văd oportunitățile crizei și continuă să se dezvolte indiferent de context, astfel încât, la sfârșitul crizei, să ajungă într-o poziție semnificativ mai bună pe piață sunt cele care vor atrage cele mai multe finanțări de la fondurile de investiții, a spus, la PROFIT NEWS TV, Radu Georgescu, fondatorul Gecad Ventures.
Companiile sunt din ce în ce mai preocupate de schimbările de reglementare în ceea ce privește tranziția către modele de operare mai durabile și mai sustenabile, explică, la emisiunea Poveștile Bursei de la PROFIT NEWS TV TV, Monica Movileanu, Partener PwC România. Comisia Europeană, ONU și Forumul Economic Mondial impun un ritm de transformare foarte alert, de aici și dorința companiilor de a se transforma foarte rapid.
Guvernul a suplimentat cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat, pentru investiții cu impact major în economie, oricum mult sub valoarea totală a cererilor.
Marile burse europene au încheiat tranzacțiile de miercuri în scădere, iar indicele german DAX a coborât cu 2%, în timp ce randamentele obligațiunilor au crescut, în urma datelor privind intensificarea inflației din Marea Britanie la un nou record al ultimilor 40 de ani și a unei creșteri economice sub așteptări în zona euro în trimestrul al doilea, transmite Reuters.
Companii românești și străine au solicitat statului ajutoare financiare cumulate de peste 6 miliarde lei, autoritățile aprobând însă doar o alocare de circa 680 milioane lei și invocând constrângeri bugetare pentru respingerea celorlalți investitori.
Cresc în sfârșit mai consistent și dobânzile la depozite, după ce banca centrală a accelerat majorarea ratei cheie și piața a rămas într-un deficit persistent de lichiditate. Pe de altă parte, dobânzile la credite au crescut și ele consistent, mai ales în cazul companiilor.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 246 milioane de lei (50 milioane euro) către UniCredit Bank România, fonduri destinate finanțării companiilor românești afectate de consecințele economice ale războiului din Ucraina.
Numărul companiilor care și-au amânat sau chiar anulat planurile de finanțare a urcat până la cel puțin 358 de firme, în condițiile în care economia mondială continuă să fie afectată de inflația ridicată și criza energetică, transmite Bloomberg.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță, sâmbătă, că se intră în linie dreaptă cu selecția echipelor manageriale profesioniste care vor conduce companiile coordonate de Ministerul Transporturilor.
Aprecierea puternică a dolarului în ultimele luni a șters miliarde de dolari din vânzările companiilor americane, provocând îngrijorări de cealaltă parte a Atlanticului, relatează Financial Times și Barrons.
Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a scăzut în primele cinci luni ale acestui an cu 6,5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 62.777, dintre care 46.783 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Ratele de dobândă la depozite au continuat să crească în mai și au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. Creditele s-au scumpit mai ales în cazul firmelor, care plătesc cele mai mari dobânzi pentru împrumuturile noi în monedă națională din ultimii 8 ani. Dobânzile rămân, însă, departe de rata inflației, aflată la cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani.
Veniturile au crescut spectaculos. Statul are o serie de companii care merg bine, mai ales în această perioadă, cum sunt cele din energie, dar și companii care acumulează datorii, inclusiv către bugetul statului.
Ministerul Finanțelor va analiza diverse variante posibile în ce privește sistemul eFactură, după ce marile companii au solicitat prorogarea cu șase luni a aplicării obligativității eFactură în realația B2G (businesst to government), intrată în vigoare de la 1 iulie. Marile companii afirmă cu nu fac față implementării în același timp a sistemelor eFactură, eTransport și SAF-T. În timp ce departamentele IT și financiar ale companiilor fac față cu greu implementării acestor trei programe în același timp, autoritățile întâmpină, de asemenea, dificultăți, fiind semnalate până acum probleme de către utilizatori.
Una din cinci organizații a ajuns în pragul insolvenței după un atac cibernetic, iar aproape jumătate (48%) a raportat o breșă de securitate în ultimele 12 luni, în creștere față de o pondere de 43%, în 2021, relevă datele centralizate într-un raport publicat de asigurătorul global Hiscox, citat de blogul din România al producătorului de soluții antivirus Eset.
Marile companii aeriene au rambursat peste 500 000 de vouchere pe care le-au impus călătorilor europeni pentru zborurile anulate în timpul pandemiei COVID-19, potrivit Comisiei Europene, care precizează că va continua să monitorizeze operatorii aerieni în contextul actualului val de întârzieri și anulări de zboruri.