Sub o formă diferită de funcția similară din cadrul profilurilor pentru adulți, cei mici pot folosi și ei acum un buton pentru redarea aleatorie a unei producții.
Copiii italieni ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinți, a decis Curtea Constituțională de la Roma, modificând astfel tradiția prin care toți nou-născuții sunt numiți automat după tatăl lor, informează Reuters.
Organizația Mondială a Sănătății anunță că un caz de hepatită necunoscută la copii a fost confirmat în România. Potrivit ultimelor date disponibile, cel puțin 169 de cazuri au fost raportate până acum, în 12 țări. Cel puțin un copil a murit și 17 au avut nevoie de transplant de ficat. Ministerul Sănătății a precizat că pacientul din România este o ftiță de 5 ani, internată în spital din 4 aprilie.
Estomparea imaginilor care conțin nuditate, primite de cei mici prin aplicația Messages, va fi disponibilă prima oară disponibilă în afara Statelor Unite.
Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru țări europene, a anunțat Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), relatează AFP.
Aproximativ 80.000 de cetățeni ucraineni au ales să rămână în România, dintre cei peste 500.000 care au trecut granița din cauza conflictului militar din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Printre aceștia, sunt și 30.000 de copii, dintre care unii au fost preluați în grija statului român, care a cheltuit deja 30,5 milioane de euro pentru criza refugaților din Ucraina, bani pe care îi va deconta la Comisia Europeană.
Soldații ruși au tras, vineri, asupra civililor care foloseau un culoar de evacuare în apropiere de Kiev. Au murit șapte persoane, între care și un copil, acuză armata ucraineană.
Startup-ul Investory, care a dezvoltat un joc de educație financiară pentru copii, caută să atragă o finanțare pentru creșterea business-ului. Planuri de a dezvolta jocul și pentru copii mai mari.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat, vineri, extinderea utilizării unei doze reduse de vaccin Covid-19 de la Pfizer (NYSE:PFE) la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, informează Reuters.
Comitetul de coordonare a vaccinării anunță că, din 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Platforma informatică permite deja programarea, dar vaccinarea se poate face și fără programare.
Comitetul de coordonare a vaccinării anunță că imunizarea copiilor din grupa 5-11 ani va începe după recepționarea dozelor necesare, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii ianuarie. Pentru vaccinare va fi folosită o doză mai mică decât la adulți.
Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice și firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Începând cu 1 ianuarie 2022, va fi aplicată majorarea alocației la 600 lei pentru copiii cu vârste între 0-2 ani, respectiv la 243 lei pentru copiii de peste 2 ani, conform ordonanței de urgență aprobate de Guvern în acest sens. Totodată, începând din 2023, alocațiile se vor indexa anual cu rata inflației.
Autoritățile și instituțiile publice centrale și locale vor fi obligate să pună la dispoziția cetățenilor, în mod gratuit, nu doar în format fizic pe hârtie, ci și electronic, pe website-ul propriu, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate. De asemenea, instituțiile care solicită copii pe hârtie ale unor documente, altele decât cele emise tot de către instituții publice, vor asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Obligația va fi instituită și pentru operatorii privați care prestează servicii publice.
Programul de guvernare al PNL, PSD, UDMR - coaliție care se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate - prevede creșterea salariului minim brut la 2.550 lei de la 1 ianuarie 2022, dată de le care este prevăzută și ”continuarea implementării etapelor de creștere a alocațiilor pentru copii”, adică majorarea la 600 lei pentru copiii cu vârste între 0-2 ani, respectiv la 243 lei pentru copiii de peste 2 ani. Guvernul Ciucă va introduce totodată un ”spor de performanță” pentru bugetari, dar și ”drept de deconectare” pentru angajații în telemuncă, urmând ca salariul minim să fie acordat doar timp de 2 ani unui angajat.
Următorul update notabil de iOS le va oferi părinților opțiunea de a blura automat pozele pe care le primesc cei mici și care au conținut sexual explicit.
Israelul va permite vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste de 5-11 ani, iar data de începere a campaniei va fi anunțată în următoarele zile, transmite Reuters.
"Kids Clip" este găselnița Netflix pentru creșterea timpului petrecut în cadrul platformei de cei mici.
Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice și firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Guvernul român vrea să înceapă vaccinarea anti-COVID a copiilor sub 12 ani și își propune pentru anul 2022 un obiect de acoperire vaccinală de 20% la această categorie de vârstă, de 5-11 ani, ceea ce înseamnă peste 275.000 de persoane vaccinate dintr-un total de 1,37 milioane, potrivit unui document guvernamental, în care este menționat și "gradul crescut de reticență" al părinților.
Legislația română și cea europeană se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilității parentale.
Aproape un sfert (24,2%) dintre copiii (sub 18 ani) din UE erau supuși anul trecut riscului de sărăcie și excluziune socială, comparativ cu 21,7% dintre adulți (18-64 de ani ) și 20,4% în rândul vârstnicilor (65 de ani și mai mult), cea mai ridicată pondere a copiilor aflați în această situație fiind în România (41,5%), Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) și Grecia (31,5%), arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Mai puține teme și mai puțin internet pentru minori și mai multe activități recreative și exerciții fizice: China schimbă strategia și adoptă o nouă lege privind „promovarea educației familiale” pentru a atenua competitivitatea școlară dusă la exasperare în ultimii ani și cheltuielile mari pentru educație, transmite agenția Ansa, citată de Rador.
Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect legislativ, trecut anterior de Senat, și adoptat acum de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Copiii și juniorii legtimați la cluburi sportive vor beneficia lunar de câte un tichet de sportiv în valoare de 50 lei, conform unui proiect adoptat de senatori.