Gheorghe Dincă a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova, la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, iar decizia instanței este definitivă.
Curtea de Apel București a decis să suspende pedeapsa aplicată lui Puiu Popoviciu în urmă cu 7 ani și să rejudece de la zero procesul, după ce a admis o cerere de revizuire formulată de omul de afaceri.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan anunță că a câștigat procesul cu Ministerul Fondurilor Europene, Curtea de Apel București anulând penalitatea de 84 milioane lei pe care acesta o aplicase, în cazul contractului pentru cele 100 de tramvaie Imperio finanțate prin Programul Operațional Regional.
Curtea de Apel București a decis vineri încetarea procesului penal în cazul lui Bogdan Olteanu pe motiv de prescripție a faptelor, potrivit minutei instanței. O decizie similară fusese luată în decembrie 2022 de Tribunalul București.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan anunță că Curtea de Apel București a decis menținerea suspendării lucrărilor la șantierul din Modrogan 1A, respingând contestația în anulare formulată de investitor. Potrivit primarului, Curtea de Apel București a suspendat în 8 iulie 2022 PUZ-ul și autorizația emise de administrația PSD Firea, motivând că se construiește pe spațiul verde, cu încălcarea legii și că este agresată o zonă construită protejată, încălcându-se regulamentul acesteia, fiind afectată zona de protecție a monumentului istoric.
O amenințare cu bombă a fost înregistrată marți la Curtea de Apel București, iar toate persoanele din clădire au fost evacuate, au declarat pentru G4Media surse oficiale.
Curtea de Apel București a anulat în primă instanță ordinul emis de ANRE anul trecut referitor la schimbarea modalității de compensare a facturilor producătorilor de energie din surse regenerabile.
Curtea de Apel București a respins contestația în anulare depusă de fostul primar Sorin Oprescu, condamnat la zece ani și opt luni de închisoare pentru mai multe fapte de corupție. Decizia magistraților este definitivă.
Curtea de Apel București a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la zece ani și opt luni de închisoare pentru mai multe fapte de corupție, iar aceasta urmează să fie judecată pe data de 16 decembrie.
Fostul președinte Traian Băsescu a depus la Curtea de Apel București, prin avocații săi, o cerere prin care anunță judecătorii că renunță să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanței prin care a fost declarat colaborator al fostei Securități comuniste.
Curtea de Apel din Atena, care a avut pe rol cazul lui Sorin Oprescu, arestat de autoritățile elene după ce a fugit din România, a respins cererea acestuia de eliberare. Oprescu a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că a depus apel, dar va trebui să mai stea zece zile în penitenciarul din Atena.
Pronunțarea în dosarul Colectiv a fost amânată din nou, vineri, de Curtea de Apel București, magistrații anunțând un nou termen pentru 3 mai.
Curtea de Apel București a amânat, joi, pronunțarea în dosarul Colectiv pentru 15 aprilie, magistrații explicând că au luat această decizie deoarece au fost depuse concluzii scrise după termenul stabilit, ultimele fiind în 28 februarie, și mai este nevoie de timp pentru deliberare.
O persoană a sunat miercuri dimineața la numărul de urgență 112 și a amenințat că în sediul Curții de Apel București se află o bombă.
Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare formulată de Fondul Proprietatea a procesului de majorare a capitalului social al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), de la 143,772 milioane de lei la 4,91 miliarde de lei, ca urmare a aportului în natură al statului român cu valoarea terenului din interiorul aeroportului Băneasa, potrivit unui raport al FP, remis Bursei de Valori București.
Curtea de Apel București a decis ca Ana și Maria Patriciu, fetele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele neveste ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda din 2001 de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol, potrivit deciziei instanței din 24 decembrie 2021. Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea de Apel București a anulat Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3 care permitea betonarea mai multor spații verzi. Procesul a fost intentat de mai muți cetățeni, iar decizia este definitivă. Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3 a fost elaborat de Primăria Sector 3 și aprobat de Consiliul General în ianuarie 2019. Documentul stabilea ce se poate construi pe fiecare teren în parte, ce parcele au statutul de spațiu verde și cum este protejat patrimoniul.
Un complet de la Curtea de Apel Cluj a admis o acțiune formulată de două persoane fizice care solicită anularea a trei Hotărâri ale Guvernului României. Două dintre actele normative vizează prelungirea stării de alertă, iar a treia reglementează folosirea așa-numitului certificat verde pentru unele activități. Soluția Curții de Apel Cluj nu este definitivă, procesul urmând a fi tranșat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
PSD a depus la Curtea de Apel București o cerere în anulare împotriva prevederilor din hotărârile de Guvern 730/2021 și 795/2021, prin care numărul participanților la mitingurile de protest sau orice alte demonstrații în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.
Curtea de Apel Cluj a anulat mai multe dispoziții din Hotărârea de Guvern care se referă la condiționarea participării la diferite evenimente a doar a persoanelor vaccinate și a celor care prezintă un test PCR negativ, considerând că acestea sunt discriminatorii și “nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim”. Decizia instanței nu este definitivă.
Curtea de Apel București a decis să formeze două dosare Colectiv, urmând ca fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcționarii din primărie și cei doi pompieri să fie judecați separat de patronii clubului.
Traficul în zona Curții de Apel București a fost restricționat luni, după ce un apel la 112 anunță că în clădire se află un dispozitiv exploziv.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marți, de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din 2009
Autoritățile au primit, marți, un apel pe 112 de la un bărbat care sesiza că la Curtea de Apel București ar exista un dispozitiv exploziv. Pirotehniștii au început verificările, iar clădirea este evacuată.
Curtea de Apel București a dispus, miercuri, restituirea la DNA a dosarului în care fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată sub acuzația că ar fi primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeș, însă decizia nu este definitivă.