Traficul în zona Curții de Apel București a fost restricționat luni, după ce un apel la 112 anunță că în clădire se află un dispozitiv exploziv.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marți, de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din 2009
Autoritățile au primit, marți, un apel pe 112 de la un bărbat care sesiza că la Curtea de Apel București ar exista un dispozitiv exploziv. Pirotehniștii au început verificările, iar clădirea este evacuată.
Curtea de Apel București a dispus, miercuri, restituirea la DNA a dosarului în care fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată sub acuzația că ar fi primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeș, însă decizia nu este definitivă.
Curtea de Apel București, prin hotărârea din data de 2.11.2020, pronunțată în dosarul nr. 5495/2/2020, a respins ca nefondată cererea Societății Euroins Asigurare-Reasigurare S.A. cu privire la suspendarea aplicării sancțiunilor și măsurilor dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia A.S.F. nr. 1137/28.09.2020
Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost achitată de Curtea de Apel București în dosarul în care era acuzată de trafic de influență și spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Instanța a respins apelurile făcute la decizia Tribunalului București atât de DNA, cât și de Pătru, sentința fiind definitivă.
Curtea de Apel București a decis definitiv demolarea unui bloc construit ilegal pe un spațiu verde în Capitală, în urma admiterii unei acțiuni introduse de o asociație de proprietari din Șoseaua Giurgiului - Sectorul 4 și Fundația Eco Civica.
Firma de avocatură Stratulat Albulescu a reprezentat cu succes Compania Romprest Service S.A. („Romprest”), unul dintre liderii români pe piața serviciilor de salubritate, obținând o hotărâre notabilă, emisă de către Curtea de Apel București, prin care se anulează atât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cât și decizia corespunzătoare emisă în anul 2018 în baza acordului de finanțare AMPOSDRU. De asemenea, instanța a obligat pârâtul (Ministerul Fondurilor Europene) să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 lei (973.935,41 euro), precum și să plătească acesteia dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la data achitării efective.
Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din capitală, unde funcționează Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 5. Judecătorii, procurorii, grefierii, avocații și justitiabilii au fost scoși din clădire.
Curtea de Apel București confirmă în apel, cu putere executorie, recunoașterea și executarea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătorești pronunțate în Australia privind insolvența unei persoane fizice. Cuantumul creanțelor ce urmează a fi recuperate se ridică la aproximativ 4.000.000 de dolari australieni.
Curtea de Apel București a respins definitiv contestația la licitația privind achiziția celor 100 de troleibuze de către Primăria București, iar primarul general Gabriela Firea anunță că primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie a acestui an.
Curtea de Apel București și-a suspendat activitatea, începând de luni, cu excepția dosarelor cu măsuri preventive în materie penală, în semn de nemulțumire față de intenția Guvernului de a modifica drepturile salariale și pensiile judecătorilor și întregului personal din justiție.
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a sosit, joi, la Curtea de Apel București, de mână cu partenerul ei, aceasta fiind prima prezență la instanță de la întoarcerea în țară, din Costa Rica. Ea vine în fața instanței în procesul referitor la finanțarea campaniei electorale prezidențiale din 2009, în care mai sunt vizați Ioana Băsescu și Dan Andronic.
Judecătorii Curții de Apel Ploiești au revocat, joi, ultimul mandat de arestare emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, decizia în acest sens fiind definitivă.
Un judecător de la Curtea de Apel București a respins, vineri, cererea autorităților turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicația "Zaman România".
Tribunalul București a decis suspendarea aplicării hotărârii CGMB nr. 721/2018, hotărâre prin care, în octombrie, au fost desființate ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și cea a Cimitirelor. Decizia a fost luată la solicitarea producătorului de echipamente de semnalizare rutieră Vesta Investment SRL, controlat de omul de afaceri Radu Spirea.
Achitarea a fost pronunțată inițial în iulie de un complet din care făcea parte și judecătorul Constantin Udrea, cunoscut prin luările sale de poziție publice împotriva protocoalelor de cooperare dintre SRI și Parchet, inclusiv la TVR. Pentru judecarea contestației în anulare, recent respinsă de Curtea Militară de Apel București, judecătorul Udrea a făcut declarație de abținere și nu a făcut parte din completul de judecată.
Curtea de Apel București a decis marți achitarea fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir într-un dosar în care inițial fusese condamnat la șapte ani de închisoare.
Curtea de Apel București a suspendat hotărârea Consiliului General al Municipiului București adoptată în decembrie anul trecut prin care se stabilea că pot asigura transport în regim taxi doar transportatorii cu servicii de dispecerat. Decizia instanței a fost dată după ce compania Star Taxi a cerut anularea acestei hotărâri.
Instanța a respins contestația Intrarom împotriva unei amenzi a Consiliului Concurenței din iulie 2017, sancțiune motivată atunci prin trucarea, alături de Siveco România, a unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al instituției.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, cerera autorităților judiciare din SUA de extrădare a hackerului arădean Marcel Lazăr Lehel, cunoscut drept Guccifer, pentru a executa pedeapsa de patru ani și patru luni de închisoare pe care a primit-o de la o instanță din statul Virginia, însă extrădarea efectivă va avea loc abia după ce va executa pedeapsa la care a fost condamnat în România. Soluția nu este definitivă și poate fi contestată în termen de cinci zile de la pronunțare.
Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au anulat sentința prin care Tribunalul Prahova dispusese intrarea în procedura generală a falimentului pentru firma Asesoft International SA, urmărită penală într-un dosar de corupție alături de fostul deputat Sebastian Ghiță și în privința căreia procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri. Dosarul, în care zeci de firme, insittuții bancare dar și insittuții publice apar drept creditori ai Asesoft, a fost trimis spre rejudecare.
Guvernul a decis să ridice, de la 4.000 lei la 10.000 lei, limita datoriei la buget sub care este permisă participarea la licitații publice, permițând totodată folosirea prețului cel mai mic drept criteriu la achiziții sub pragurile europene standard. Executivul va aduce, însă, și alte modificări legislației în domeniu, precum eliminarea garanției de bună execuție prin polițe de asigurare și operaționalizarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) până la 1 iulie.
Guvernul a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, noile modificări la Legea achizițiilor publice. Conform actului, va fi introdusă o cauțiune pentru contestarea la CNSC a procedurilor de achiziții publice, care vor mai fi reluate pentru modificări minore. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) va asigura în sistem centralizat achiziții curente pentru toate instituțiile statului.
Guvernul va introduce o cauțiune pentru contestarea la CNSC a procedurilor de achiziții publice, precum și o taxă pentru depunerea unei plângeri în acest sens la Curtea de Apel. Cauțiunea va fi de 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publixă, iar taxa va fi între 1% și 2% din valoarea contractului, în funcție de valoarea acestuia. Executivul vrea să descurajeze astfel utilizarea abuzivă a contestațiilor pentru blocarea derulării contractului de achiziție.