Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat vineri să audieze o contestație referitoare la dreptul Comisiei americane pentru bursă și valori mobiliare (SEC) de a recupera profiturile obținute ilegal, într-un caz din California care ar putea duce la slăbirea prerogativelor executive ale agenției.
Premierul Viorica Dăncilă a comentat, duminică, acțiunea pe care Liviu Dragnea vrea să o inițieze împotriva ei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, spunând că, la șapte bărbați care sunt împotriva ei, al optulea ”parcă nici nu mai contează”. Dăncilă spune că nu îi este teamă de această acțiune, că are toate documentele doveditoare și îi este teamă doar de Dumnezeu.
Regina-mamă Elena a României va fi reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeș iar sicriul ajunge în țară la ora 11.00, iar sâmbătă, de la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare în Catedrala Istorică de la Curtea de Argeș.
Aproape 23 de milioane de lei au fost depuse anul acesta în 16.343 de conturi Junior deschise de stat pentru copii la Trezorerie, potrivit informațiilor Profit.ro. Contul Junior este o formă de economisire pentru copii, lansată de Guvern, în cadrul căreia dacă părinții depun minimum 1.200 de lei într-un an în contul respectiv, statul acordă o primă de 600 de lei, precum și dobândă de 3% pe an pentru suma depusă. La cele peste 16.000 de conturi se adaugă alte circa 35.000 de conturi deschise de stat pentru copii instituționalizați. Pentru aceștia, Guvernul are planificată anul acesta plata unei sume de peste 40 de milioane de lei.
Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a UE cu privire la noul regim disciplinar aplicabil judecătorilor polonezi, solicitând Curții aplicarea unei proceduri accelerate.
Asocierea formată din S&T România și Trencadis Corp a depus singura ofertă în cadrul licitației organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru furnizarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”. Contractul a fost estimat la 44,14 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni.
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) deschide calea rambursării creditelor indexate în franci elvețieni la cursul de la data contractării de către consumatorii polonezi. Însă Curtea din Luxemburg sugerează că aceste contracte nu vor putea fi păstrate în funcție, mai ales cu dobânzile mai mici aferente francilor elvețieni, și vor trebui închise. Problema pentru consumatori este că ar putea avea nevoie de bani cash mulți pentru a da deprecierea zlotului înapoi.
Au trecut mai bine de 10 ani de la momentul de apogeu al creditelor în franci elvețieni în Europa Centrală și de Est și litigiile încă nu s-au terminat. Polonia așteaptă astăzi decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene ce ar putea duce la conversia împrumuturilor în valută la cursul de la data acordării, cu circa jumătate mai mic față de nivelul curent.
Lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul american și euro în a doua jumătate a zilei, după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson este ilegală.
Curtea Supremă a Regatului Unit speră să prezinte o hotărâre cu privire la legitimitatea suspendării Parlamentului la începutul săptămânii viitoare, a anunțat președinta acesteia, Brenda Hale, după trei zile de audieri, relatează Reuters.
Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea premierului pe tema refuzului președintelui de a numi miniștri interimari. Curtea Constituțională a stabilit că președintele trebuie să numească interimarii propuși de premier, dar precizează că premierul trebuie să meargă în Parlament pentru remaniere, urmare a retragerii ALDE de la guvernare.
Curtea Constituțională a amânat dezbaterile privind sesizarea de neconstituționalitate depusă de PNL și USR împotriva modificărilor la Legea privind darea în plată potrivit cărora judecătorii constată automat că există o situație de impreviziune în cazul creșterii monedei creditului peste un anumit nivel sau a scăderii veniturilor, ceea ce ar permite datornicilor să închidă mai ușor creditele prin cedarea locuințelor.
Curtea Supremă americană a dat undă verde unei limitări stricte a cererilor de azil ale unor imigranți din America Centrală, în contextul în care președintele american Donald Trump este hotărât să plaseze imigrația în centrul campaniei sale în vederea alegerilor prezidențiale din 2020, relatează AFP.
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a sosit, joi, la Curtea de Apel București, de mână cu partenerul ei, aceasta fiind prima prezență la instanță de la întoarcerea în țară, din Costa Rica. Ea vine în fața instanței în procesul referitor la finanțarea campaniei electorale prezidențiale din 2009, în care mai sunt vizați Ioana Băsescu și Dan Andronic.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea OUG 57/2019 referitoare la Codul Administrativ, invocând că aceasta nu răspunde exigențelor Constituției privind delegarea legislativă, contravine prevederilor constituționale privind mandatul reprezentativ, răspunderea membrilor Guvernului și controlul parlamentar al activității Guvernului și contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță Guvernul.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a inițiat o licitație estimată la 44,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege care incriminează în cazul funcționarilor publici și efectuarea de operațiuni financiare sau folosirea de informații de serviciu pentru profitul personal sau al altei părți, într-o formă modificată însă față de cea inițială.
Contul Junior, program prin care Executivul a decis deschiderea automată, la Trezorerie, a unor conturi de economii pentru toți tinerii români cu vârsta sub 18 ani, a primit astăzi avizul președintelui Klaus Iohannis, care a promulgat proiectul de lege ce operaționalizează acest cont, după ce a încercat să blocheze actul la Curtea Constituțională.
Curtea de Conturi a României a obținut certificatul de urbanism necesar construcției în București a unui imobil de birouri cu trei subsoluri și 12 etaje pe un teren primit gratuit, cu drept de superficie, de la Administrația Domeniului Public Sector 1, conform datelor analizate de Profit.ro.
Producton și Romflex Sistem vor furniza Curții de Conturi un număr de 416 de computere personale desktop și portabile, contractul fiind atribuit în urma unei licitații pentru suma de 2,02 milioane de lei, fără TVA, pentru 2 ani, de la un estimat de 2,47 milioane de lei, fără TVA.
Impunerea de către Guvern, din 2013, a unui impozit pe veniturile suplimentare obținute de producătorii români de gaze ca urmare a dereglementării prețurilor în acest sector a favorizat importurile de gaze rusești, arată Curtea de Conturi, în sinteza unui raport de audit al performanței pieței de gaze naturale din România, analizat de Profit.ro.
Asocierea formată din Telekom România Communications (fost Romtelecom) și partenerul Quality Business Solutions au câștigat licitația organizată de Curtea de Conturi a României pentru furnizarea unui sistem de identificare rapidă și păstrare a documentelor existente la nivelul instituției. Estimat la 18,85 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni, contractul a fost atribuit pentru suma de 18,8 milioane de lei, fără TVA.
Comisia Europeană a lansat 31 noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitate de membră a Uniunii Europene în 2018, cu două proceduri mai mult comparativ cu anul anterior. Tot în 2018, Comisia a trimis România în fața Curții de Justiție a UE din cauza neîndeplinirii obligațiilor privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, cerând obligarea guvernului la plata unor penalități zilnice de aproape 21.800 de euro.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de președinte delegat al Camerei Deputaților. Pronunțarea a fost amânată de mai multe ori până acum.
Zece firme s-au înscris cu oferte la licitația organizată de Curtea de Conturi pentru furnizarea a 416 de computere personale desktop și portabile, contract estimat la 2,47 milioane de lei, fără TVA, pentru 2 ani.