Comisia Europeană trimite Polonia în fața Curții de Justiție din cauza nerespectării independenței justiției

Comisia Europeană trimite Polonia în fața Curții de Justiție din cauza nerespectării independenței justiției
scris 10 oct 2019

Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a UE cu privire la noul regim disciplinar aplicabil judecătorilor polonezi, solicitând Curții aplicarea unei proceduri accelerate.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

La 3 aprilie 2019, Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei, cu argumentul că noul regim disciplinar din această țară aduce atingere independenței judiciare a judecătorilor polonezi și nu asigură garanțiile necesare pentru a-i proteja de controlul politic, astfel cum a solicitat Curtea de Justiție a UE.

“Mai precis, legislația poloneză permite ca judecătorii de drept comun să fie investigați și sancționați disciplinar pentru hotărârile pe care le-au pronunțat, inclusiv pentru exercitarea dreptului lor de a înainta Curții de Justiție a UE cereri de decizii preliminare în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Mai mult, noul regim disciplinar nu garantează independența și imparțialitatea camerei disciplinare a Curții Supreme, compusă exclusiv din judecători selecționați de Consiliul Național al Magistraturii, care este, la rândul său, numit de Parlamentul polonez (Sejm)”, arată Comisia într-un comunicat.

Primele concluzii după decizia CJUE în cazul creditelor în franci elvețieni din Polonia: Nu e așa rău pentru bănci CITEȘTE ȘI Primele concluzii după decizia CJUE în cazul creditelor în franci elvețieni din Polonia: Nu e așa rău pentru bănci

Potrivit Comisiei, noul regim disciplinar nu oferă nici garanția că acțiunile disciplinare inițiate împotriva judecătorilor de drept comun vor fi soluționate de o instanță de prim grad de jurisdicție “instituită prin lege”.

Dimpotrivă, acest regim îl împuternicește pe președintele camerei disciplinare să stabilească - de la caz la caz și cu o putere de apreciere aproape nelimitată - ce instanță disciplinară de prim grad de jurisdicție va soluționa un anumit dosar privind un judecător de drept comun.

“Noul regim nu mai garantează soluționarea cauzelor într-o perioadă de timp rezonabilă, ci îi permite ministrului justiției să mențină acuzațiile împotriva judecătorilor de drept comun prin intermediul unor responsabili în materie disciplinară numiți de ministru. Noul regim aduce atingere și dreptului la apărare al judecătorilor de drept comun. Pe scurt, judecătorii nu sunt protejați împotriva controlului politic și, prin urmare, independența sistemului judiciar este încălcată”, se arată în comunicat.

În aprilie, Comisia a transmis Poloniei o scrisoare de punere în întârziere. În urma unei analize detaliate a răspunsului primit, Comisia a concluzionat că acesta nu răspunde preocupărilor de ordin legal și a făcut următorul pas în cadrul procedurii, trimițând un aviz motivat la 17 iulie 2019. Polonia nu a reușit să răspundă preocupărilor Comisiei nici în cel mai recent răspuns trimis.

“Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la situația din Polonia”, potrivit documentului citat.

Comisia consideră că cererea de aplicare a unei proceduri accelerate, în vederea pronunțării unei hotărâri definitive cât mai curând posibil, se justifică având în vedere impactul potențial al regimului disciplinar asupra independenței sistemului judiciar.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
comisia europeana
curtea de justitie ue
polonia
control politic judecatori
regim disciplinar
nerespectarea statului de drept