Comisia Europeană a aprobat acordarea de finanțări în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro, din Fondul de Modernizare alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), pentru proiecte investiționale de producție, transport și distribuție de energie electrică din România.
În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025 inclusiv, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi de Guvern.
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Compania de stat Romgaz, controlată de Ministerul Energiei, se pregătește să își îndeplinească obligația legală de a cumpăra certificate CO2 pentru emisiile de gaze cu efect de seră aferente producției de energie electrică de anul trecut a centralei de profil de la Iernut, costul total al acestora putând depăși încasările pe 2021 ale centralei, rezultă dintr-un document al companiei, din cauza scumpirii galopante a certificatelor din ultimele 12 luni, de 2,3 ori.
Compania Arbaflame din Norvegia, parte a holdingului de afaceri deținut de familia Knappskog, al cărei lider a ajuns la un moment și în topul celor mai bogați norvegieni, ar putea aproviziona cu peleți din biomasă lemnoasă termocentrala Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), controlat integral de statul român și aflat în insolvență.
Premierul Florin Cîțu a transmis pe Facebook, după întâlnirea cu reprezentanții grupului italian de energie și utilități Enel, că energia verde este viitorul, iar pentru asta este nevoie de investiții în generarea de energie regenerabilă, rețele și digitalizare.
Producătorul de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu cele mai mari costuri de producție dintre producătorii majori locali, în primul rând din cauza sumelor enorme pe care trebuie să le plătească pe certificate CO2, și-a înjumătățit pierderile în primul semestru al anului, față de perioada similară din 2020.
Prețurile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră au ajuns la niveluri "de negândit" în urmă cu câțiva ani și trendul scumpirii va continua, ca urmare a planurilor de înăsprire a legislației în domeniu, iar problema României este că, deși banii respectivi se pot întoarce în economie, pentru a sprijini investiții în decarbonare, statul român nu are capacitatea administrativă de a îi accesa, a declarat cofondatorul și directorul Energy Policy Group Radu Dudău, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național.
Cea mai recentă variantă a Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR) al României prevede un buget total de 1,6 miliarde euro pentru "Energie regenerabilă și infrastructură de gaz cu hidrogen", potrivit unei sinteze a Planului prezentată în Parlament.
Erste subliniază totuși că va ține cont de faptul că multe state din ECE depind în continuare în măsură semnificativă de electricitatea produsă din cărbune și precizează că va sprijini tranziția acestora către o producție de energie cu impact mai redus asupra climei.