DOCUMENT PNRR: Guvernul a promis în cel mult un an lege de eliminare a cărbunelui din energie până în 2032

DOCUMENT PNRR: Guvernul a promis în cel mult un an lege de eliminare a cărbunelui din energie până în 2032
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 iun 2021

Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Documentul incluzând toate promisiunile poate fi văzut integral la final

"Până cel târziu în Q2 2022 va intra în vigoare o lege care va cuprinde un calendar de înlocuire a cărbunelui, inclusiv măsuri privind închiderea/conservarea minelor și măsuri pentru recalificare și reconversie profesională și alte măsuri cu impact socio-economic asupra comunităților afectate", se arată în document.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

Potrivit sursei citate, principalul risc de neîndeplinire a obiectivului este lentoarea anticipată a consultărilor cu actorii interesați.

PNRR cuprinde ca măsură promisă și "finalizarea Strategiilor Județene de Dezvoltare locală în județele afectate, pentru determinarea consecințelor și oportunităților de mitigare a efectelor negative ale eliminării cărbunelui din mixul energetic până cel târziu în 2032".

Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor

Executivul spune că minele de huilă Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara vor fi închise până în Q2 2025, iar cele de la Vulcani și Livezeni – până în Q2 2032, notând și că măsurile prezintă "risc de tensiuni sociale".

La Complexul Energetic Oltenia, Guvernul s-a angajat să închidă cel puțin 5 dintre cele 9 cariere miniere de lignit până în Q2 2026 și să înlocuiască unități de producție de energie pe cărbune de 1.300 MW cu capacități pe gaze în ciclu combinat care să poată utiliza și hidrogenul.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

Directorul general al CE Oltenia, Daniel Burlan, declara în martie că statul român trebuie să își stabilească prin lege o dată de la care să renunțe la producția de energie pe bază de cărbune.

"Cred că este un plan ambițios care trebuie susținut de statul român. Așa cum s-a spus de către reprezentanții statului român și la ultima discuție pe care am avut-o cu Comisia Europeană, există intenția constituirii unei comisii la nivel național cu mai multe părți interesate, organizații neguvernamentale, mediul economic și așa mai departe, această comisie va analiza și va întocmi un plan de închidere a capacităților pe cărbune în perioada următoare. Toate țările membre UE au aceste planuri. Germania are termen 2038, Polonia – 2040. Revin la Germania, pentru că vreau să înțeleagă și cei care critică faptul că nu închidem imediat capacitățile pe cărbune ce înseamnă acel plan de închidere a capacităților din Germania. Ei primesc pentru asta foarte mulți bani. Companii precum RWE sau EPH primesc 4,35 miliarde euro despăgubiri, 4,8 miliarde de euro pentru personal și alte 40 miliarde de euro ca ajutor structural. Da, a fost aprobat acest plan de decarbonizare a Germaniei printr-o lege. Asta cred că ar trebui să facă și România. Această comisie care se constituie să vină cu un proiect de lege. Avem nevoie de această lege. Încă o dată subliniez că România are nevoie de un plan de eliminare a cărbunelui, de phase-out a cărbunelui, așa cum au toate celelalte țări", spunea Burlan.

Documentul incluzând toate promisiunile poate fi văzut integral AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
eliminare carbune mixt energetic
complexul energetic hunedoara
complexul energetic oltenia
pnrr energie
decarbonare sistem energetic